Consumul de electricitate a încetinit în august, rata de creștere a ajuns la 4,3% după primele opt luni

Consumul de electricitate a încetinit în august, rata de creștere a ajuns la 4,3% după primele opt luni
scris 11 oct 2016

Consumul de energie electrică din România a crescut în primele opt luni ale acestui an cu 4,3% față de perioada echivalentă din 2015, până la 36,5 terawatt-oră (TWh), avansul fiind susținut doar de cererea mai mare a companiilor, arată datele publicate, marți, de Institutul Naționale de Statistică (INS).

După primele șapte luni, consumul total de electricitate din România înregistrase un avans mult mai accelerat, de 9,2% față de perioada echivalentă din 2015, până la 32,2 TWh, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

În 2015, consumul final de electricitate din România a fost de 52,56 TWh, în creștere cu 6% față de 2014, la o producție totală de 65,6 TWh.

Statisticile oficiale arată că, în acest an, doar firmele și-au mărit consumul de energie electrică, în timp ce autoritățile locale au făcut economii la iluminatul public, iar consumul populației a crescut nesemnificativ.

"Consumul final de energie electrică în această perioadă, a fost de 36.514,8 milioane KWh, cu 4,3% mai mare față de perioada corespunzătoare a anului 2015; iluminatul public a înregistrat o scădere cu 1,3%, iar consumul populației a crescut cu 1,1%", se preciează în comunicatul INS.

Cererea de electricitate din partea companiilor a fost singura care a tras în sus piața, cu un consum total de 28,14 TWh în primele opt luni, cu 5,3% mai mare comparativ cu perioada echivalentă a anului trecut. 

Raport: Investițiile în energie verde la nivel mondial au atins în T3 cel mai redus nivel din ultimii trei ani CITEȘTE ȘI Raport: Investițiile în energie verde la nivel mondial au atins în T3 cel mai redus nivel din ultimii trei ani

Ritmul de creștere a încetinit puternic în august, în condițiile în care, după primele șapte luni, consumul companiilor avansase cu 11,8%.

Consumul de energie electrică al populaței a crescut cu 1,1%, până la 7,99 TWh, iar consumul pentru iluminat public a scăzut cu 1,3% în perioada ianuarie-august, până la 0,38 TWh.

Exprturile de electricitate ale României au scăzut în primele opt luni cu 18,3% față de aceeași perioadă din 2015, până la 5,49 TWh.

Producția de energie electrică a fost, în primele opt luni ale acestui an, de 43,38 TWh, în stagnare față de perioada echivalentă din 2015, din care 16,48 TWh din termocentrale clasice, 14,01 TWh în hidrocentrale, 7,27 TWh în centrala nucleară de la Cernavodă și 4,19 TWh în parcurile eoliene. 

viewscnt
Afla mai multe despre
consumul de electricitate
ins