CONFIRMARE RADET îi transmite lui Firea că trebuie să depună plan de reorganizare până pe 3 februarie. Ce măsuri prevede reorganizarea

CONFIRMARE RADET îi transmite lui Firea că trebuie să depună plan de reorganizare până pe 3 februarie. Ce măsuri prevede reorganizarea
scris 13 ian 2018

RADET, aflată în insolvență, a cerut oficial săptămâna trecută primarului general al Capitalei Gabriela Firea, prin administratorul judiciar și cel special, să convoace ședința Consiliului General al Municipiului București (CGMB) pentru a aproba un set de măsuri care vor trebui luate de către Regie și incluse în planul de reorganizare al societății, pentru care termenul limită de depunere la tribunal este 3 februarie.

Acțiunile consecutive propuse a fi incluse în planul de reorganizare sunt transformarea RADET în societate pe acțiuni, atribuirea directă către Regie a contractului de delegare a gestiunii serviciului public de alimentare cu energie termică a Capitalei, preluarea prin absorbție de către RADET a producătorului de energie termică ELCEN, plata datoriilor într-o proporție cât mai mare și închiderea procedurii de reorganizare juridică în maximum 6 luni de la fuziunea RADET-ELCEN, prin încheierea de acorduri cu toți creditorii.

Urmărește-ne și pe Google News

CGMB va supune la vot aprobarea de principiu a acestui set de măsuri într-o ședință convocată pentru săptămâna viitoare.

CONFIRMARE RADET îi transmite lui Firea că trebuie să depună plan de reorganizare până pe 3 februarie. Ce măsuri prevede reorganizarea
Cea mai bogată femeie din China și-a mărit averea la bursă cu 6 miliarde de dolari în șapte zile CITEȘTE ȘI Cea mai bogată femeie din China și-a mărit averea la bursă cu 6 miliarde de dolari în șapte zile

După cum a scris anterior Profit.ro, Primăria Capitalei ar fi nevoită să bage în conturile RADET sub formă de majorare de capital cel puțin 3,75 miliarde de lei, adică circa trei sferturi din bugetul local anual al Bucureștiului, după transformarea Regiei în societate comercială, pentru respectarea legii societăților, dacă nu va fi ștearsă datoria istorică de 3,7 miliarde lei a RADET față de principalul său furnizor de agent termic, Electrocentrale București (ELCEN), se arată într-un document recent al administratorului judiciar al Regiei, Rominsolv, adresat creditorilor ambelor companii.

Legea nr. 31/1990 prevede că o societate comercială trebuie să aibă capitaluri proprii pozitive, iar acestea trebuie să reprezinte cel puțin jumătate din valoarea capitalului social. La finalul lunii iulie, RADET avea capitaluri proprii negative, cifrate la -3,75 miliarde lei.

Transformarea RADET în societate comercială este o componentă esențială a planului de salvare a sistemului centralizat de încălzire din Capitală, pentru atribuirea directă de către Primărie a contractului de delegare a servicului public de termoficare din București, pentru realizarea fuziunii prin absorbție cu ELCEN și pentru contractarea fondurilor europene și a altor finanțări necesare modernizării și retehnologizării sistemului. Primăria Capitalei intenționează să depună cât mai curând la Comisia Europeană documentația unui proiect investițional de reabilitare a sistemului de termoficare din București, pentru care speră să obțină finanțare UE nerambursabilă de 187 milioane euro.

Carrefour plătește 79 de milioane de euro pentru achiziționarea unei participații la retailerul online de modă Showroomprive.com CITEȘTE ȘI Carrefour plătește 79 de milioane de euro pentru achiziționarea unei participații la retailerul online de modă Showroomprive.com

"În opinia noastră, observând valoarea capitalului social și termenul în care ar trebui vărsat, măsura viabilă care afectează cel mai puțin interesele creditorilor ambelor societăți și permite ca viitoarea RADET SA să înregistreze capitaluri proprii pozitive este diminuarea totală a creanței ELCEN împotriva RADET, anticipând astfel efectul fuziunii celor două entități. (...) Totuși, pentru a fi posibilă ștergerea creanței ELCEN în anticiparea efectului de confuziune, este necesară achiziția de către PMB a pachetului de acțiuni deținut de statul român prin Ministerul Energiei. (...) Din informațiile noastre, Ministerul Energiei a demarat procedura de achiziție a evaluatorului care va stabili valoarea de piață a pachetului de acțiuni deținut de minister la ELCEN", se arată în documentul citat.

Asta înseamnă că ELCEN trebuie să renunțe voluntar la creanța de 3,7 miliarde lei asupra RADET, posibilitate prevăzută de Legea insolvenței. Condiția este însă ca ELCEN să fie sub controlul municipiului București în momentul renunțării la datorie, prin achiziția acțiunilor de către PMB de la Ministerul Energiei. Dacă ELCEN ar renunța la datorie fiind deținută încă de Ministerul Energiei, acest lucru ar însemna prejudicierea avutului administrației centrale.

Rominsolv mai afirma în document că intenționează să depună la judecătorul sindic un plan de reorganizare a RADET până cel târziu pe data de 3 februarie 2018. Acesta ar urma ulterior să fie modificat, după preluarea prin absorbție a ELCEN de către RADET. Noua companie rezultată din fuziunea RADET-ELCEN "va avea capacitatea de a negocia eșalonarea necesarului de finanțare pentru investiții în paralel cu eșalonarea datoriilor înscrise la masa credală consolidată, obiectivul pe termen scurt fiind închiderea procedurii de reorganizare (ieșirea din insolvență – n.r.) în maxim 6 luni de la data fuziunii efective", arată Rominsolv.

PMB: Șapte linii de tramvai, un depou și sistemul de semaforizare din Capitală, reabilitate din fonduri europene CITEȘTE ȘI PMB: Șapte linii de tramvai, un depou și sistemul de semaforizare din Capitală, reabilitate din fonduri europene

După eventuala ștergere a datoriei RADET față de ELCEN, de 3,7 miliarde lei, masa credală comună a celor 2 entități ar însuma circa 2,38 miliarde lei, din care 2,25 miliarde lei de la ELCEN. ANAF este cel mai mare creditor al ELCEN, cu creanțe totale de peste 1 miliard de lei împotriva producătorului de energie termică.

"Prin planul modificat (de reorganizare – n.r.) vom propune achitarea parțială în interiorul planului și plata eșalonată în afara planului modificat, într-un termen ce va fi negociat direct cu fiecare creditor până la achitarea în proporție cât mai mare a creanțelor rămase în tabelul de creanțe comun (ce va fi întocmit după fuziune)", se afirmă în documentul adresat de Rominsolv creditorilor RADET și ELCEN.

Datoriile vor fi achitate din profituri, estimate să apară în al doilea an de reorganizare, majorări de capital și vânzări de active care vor fi declarate neesențiale, constând în terenuri și clădiri.

VIDEO Incendiu putenic la societatea de transport public din Tulcea; au ars 13 autobuze CITEȘTE ȘI VIDEO Incendiu putenic la societatea de transport public din Tulcea; au ars 13 autobuze

În urma ștergerii datoriei de 3,7 miliarde lei față de ELCEN, RADET va avea de plătit impozit pe profit de 278 milioane lei. Pentru ELCEN, efectul fiscal al ștergerii datoriei față de RADET va consta în TVA deductibilă de 528,2 milioane lei și cheltuieli deductibile la calculul impozitului pe profit de peste 366 milioane lei.

În documentul Rominsolv se face și o radiografie a stării dezastruoase a sistemului centralizat de termoficare din Capitală, care determină numeroase întreruperi în furnizarea agentului termic, având ca efect creșterea numărului de clienți care se debranșează de la sistem.

"Un obiect major al perioadei de insolvență și reorganizare judiciară este menținerea consumatorilor finali ai sistemului centralizat de furnizare a energiei termice, pentru a avea sens efortul investițional. Din acest punct de vedere, majorarea tarifului în sarcina clientului final, în lipsa creșterii calității serviciului, trebuie realizată cu mare atenție și cu o foarte bună comunicare", se atrage atenția în documentul Rominsolv.

viewscnt
Afla mai multe despre
radet
elcen
pmb
cgmb
gabriela firea
caldura
apa calda
energie termica
intretinere
pret caldura