CONFIRMARE Premier Energy a cumpărat două noi proiecte fotovoltaice

CONFIRMARE Premier Energy a cumpărat două noi proiecte fotovoltaice
scris 18 iun 2024

Premier Energy Group confirmă că a achiziționat, în județul Buzău, două noi proiecte fotovoltaice pentru producția de energie electrică regenerabilă, prin Alive Renewable Holding Limited și împreună cu Motor Oil Renewable Energy Single Member S.A. (MORE), tranzacție anunțată anterior de Profit.ro.

Proiectele o capacitate instalată de 86 MW în panouri fotovoltaice, completată de o capacitate de stocare a energiei electrice de 16 MWh.

Urmărește-ne și pe Google News
FOTO Rebranding pentru benzinăriile OMV din România și alte 6 țări CITEȘTE ȘI FOTO Rebranding pentru benzinăriile OMV din România și alte 6 țări

”Aceasta achiziție confirmă strategia Grupului Premier Energy de a viza în continuare noi achiziții strategice și dezvoltarea de noi proiecte în domeniul energiei regenerabile, ca urmare a angajamentului său de a contribui direct la combaterea schimbărilor climatice”, anunță companiile.

Activitățile de dezvoltare vor fi coordonate de Alive Capital S.A., parte a Premier Energy Group. Premier Energy și MORE își propun să finalizeze construcția proiectelor până în a doua jumătate a anului 2025.

Alive Renewable Holding Limited este un vehicul de investiții în cadrul Premier Energy Group, una dintre companiile integrate vertical în infrastructura energetică din Europa de Sud-Est.

MORE este brațul de energii regenerabile al grupului Motor Oil (Hellas) Corinth Refineries S.A., cu active operaționale de 839 MW și un portofoliu de active în dezvoltare.

Motor Oil (Hellas) Corinth Refineries S.A. este furnizor multi-energetic în Europa de Sud-Est, activ în piețele combustibililor, gazului natural și electricității, în producție, furnizare și distribuție.

Un nou proiect eolian, de 461MW, în județul Buzău. Prima fază, cu 30 de turbine, finanțată printr-un credit sindicalizat de 290 mil. euro coordonat de Unicredit CITEȘTE ȘI Un nou proiect eolian, de 461MW, în județul Buzău. Prima fază, cu 30 de turbine, finanțată printr-un credit sindicalizat de 290 mil. euro coordonat de Unicredit

Cele două achiziții se adaugă altor câtorva tranzacții prin care Premier Energy Group încearcă să își consolideze poziția pe piața energiei verzi cu proiecte în domeniul energiei regenerabile. În prezent, în analiza Consiliului Concurenței se află o tranzacție prin care Premier Renewable Invest Co S.R.L. intenționează să preia Eolica Dobrogea One S.A, vizând parcul eolian Mihai Viteazu, cu o capacitate de 80 de MW dn județul Constanța.

În România și Republica Moldova, Premier Energy are proiecte de energie verde/regenerabilă cu o capacitate de peste 1.000 MW, care sunt deținute, gestionate sau în curs de dezvoltare, împărțite în mod egal între proiecte eoliene și fotovoltaice.

Premier Energy este al treilea cel mai mare distribuitor de gaze naturale din România, gestionând o rețea de distribuție extinsă de peste 3.600 km. Este lider și pe piața de energie electrică din R. Moldova, furnizând și distribuind electricitate la aproximativ 70% din populație, cu aproape 1 milion de puncte de consum.

Grupul a realizat o achiziție semnificativă a CEZ Vânzare în România în decembrie 2023, consolidându-și poziția pe piața locală și extinzându-și baza de consumatori la aproximativ 2,4 milioane de puncte de furnizare de gaze și energie electrică.

Pe 2023 Grupul a raportat o cifră de afaceri consolidată de aproape 1 miliard de euro.

Anul acesta, în luna mai, a desfășurat unul dintre cele mai mari IPO-uri ale unei companii antreprenoriale pe Bursa de Valori București

viewscnt
Afla mai multe despre
premier energy
achizitii
fotovoltaice