Grupul suedez IKEA, totodată cel mai mare proprietar local de păduri, preia companii dezvoltatoare și operatoare de parcuri eoliene în România de la danezii de la Vestas, cel mai mare producător de turbine eoliene din Europa, informația, anunțată anterior de Profit.ro, fiind confirmată astăzi oficial.
Tranzacția a fost efectuată și prin intermediul Ingka Group, proprietarul IKEA, pentru 136 milioane euro. Grupul Ingka operează acum 900.000 de module solare și 534 de turbine eoliene în 14 țări.
Finalizarea tranzacției este așteptată pentru luna viitoare și vizează un total de 7 parcuri, care, cumulat, au 64 de turbine ce pot asigura echivalentul consumului a 150.000 gospodării din România, echivalentul consumului a 65 de magazine IKEA.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Profit.ro a anunțat anterior că IRI Investments SRL, subsidiara românească de exploatare forestieră controlată de divizia de investiții a grupului suedez IKEA, totodată cel mai mare proprietar local de păduri, a preluat 3 companii dezvoltatoare și operatoare de parcuri eoliene în România de la danezii de la Vestas, cel mai mare producător de turbine eoliene din Europa, firme care la finalul anului trecut cumulau pierderi de peste 33 milioane lei și datorii de 390 milioane lei.
Documente analizate de Profit.ro relevă că subsidiara IRI Investments SRL a IKEA a preluat controlul, cu câte 80% din părțile sociale, asupra firmelor românești EWIND SRL, Smartbreeze SRL și Eol Energy Moldova SRL. Anterior, companiile erau deținute integral de Vestas, prin intermediul a 2 vehicule investiționale înregistrate în Danemarca, la Aarhus.
CITEȘTE ȘI Guvernul alocă 60 milioane lei în plus pentru votul din diaspora la prezidențiale, după modificările prevăzute de noua legeEWIND SRL operează parcul eolian Pantelimon 4 din comuna omonimă din județul Constanța, cu putere instalată de 123 MW, și a terminat anul trecut cu pierderi de 26,3 milioane lei, la o cifră de afaceri de 46,6 milioane lei, plus datoriii de 311,2 milioane lei. În iulie anul acesta, înainte de tranzacția cu IKEA, Vestas a majorat capitalul firmei cu numerar în sumă de 260,8 milioane lei lei, aportul efectiv la capital fiind însă de doar 100 lei, iar restul – primă de emisiune. Primele de emisiune sunt definite juridic ca "diferență între prețul de emisiune (preț de piață – n.r.) de noi acțiuni sau părți sociale și valoarea nominală a acestora".
Smartbreeze SRL deține centrala electrică eoliană Apollo din Frumușița, județul Galați, de 6 MW. În 2018, firma a consemnat pierderi de 3,39 milioane la rulaj de 3,62 milioane lei, terminând anul cu datorii totale de 31,3 milioane lei. Și capitalul social al Smartbreeze a fost majorat de Vestas înainte de tranzacția cu IKEA, respectiv cu 30,74 milioane lei în numerar, din care aport la capital de 100 de lei, iar restul – primă de emisiune.
Cea de-a treia firmă intrată sub controlul IKEA, Eol Energy Moldova SRL, operează parcurile eoliene Mahmudia din Tulcea (4 MW), Vârlezi și Smulți (ambele din Galați, cumulând 8 MW) și a înregistrat anul trecut pierderi de 3,39 milioane lei la afaceri de 7,12 milioane lei și datorii de 47,7 milioane lei. La fel, înainte de tranzacția cu IKEA, danezii de la Vestas au majorat în numerar capitalul firmei, cu aproape 46,7 milioane lei, din care doar 100 lei aport efectiv la capital, restul constituind primă de emisiune.
CITEȘTE ȘI GALERIE FOTO Casa lui Elvis Presley din Beverly Hills poate fi închiriată prin AirbnbCele 5 parcuri eoliene preluate de IKEA de la Vestas au fost puse în funcțiune în perioada 2012-2014.
Din 2013, autoritățile de la București au început să taie semnificativ din subvențiile acordate producătorilor de energie regenerabilă sub formă de certificate verzi adăugate pe facturile de curent electric ale tuturor consumatorilor de energie electrică din România, pentru a ține sub control prețul final plătit de clienți. De asemenea, a fost plafonată acreditarea capacităților de producție de energie regenerabilă noi pentru accesul la schema de sprijin pe bază de certificate verzi.
Reducerea subvențiilor, cele mai generoase din Europa la debutul schemei de sprijin pentru energia regenerabilă, a continuat și în anii următori și a făcut chiar ca statul să fie dat în judecată la Centrul Internațional de Reglementare a Disputelor privind Investițiile de pe lângă Banca Mondială (ICSID) de la Washington. Generozitatea subvențiilor a redus o perioadă prețul energiei pe piețele engros, dar l-a majorat la consumatorii finali.
CITEȘTE ȘI Miliardarul "vultur" Paul Singer, acționar la Fondul Proprietatea, cumpără o participație de 3 miliarde dolari la AT&T, care controlează indirect și Pro TV, și avansează un plan amplu de restructurareSituația s-a schimbat în 2017 și mai ales anul trecut, în urma modificării legislației certificatelor verzi, care a rezolvat în bună măsură problema excesului de astfel de instrumente din piață. Mai mult, după cum a relatat Profit.ro, Guvernul își pune problema majorării țintei de creștere a ponderii energiei din surse regenerabile în consumul de electricitate al României, după ce i s-a recomandat de către Comisia Europeană să fie "mai ambițios" în această privință, și a comandat în acest scop un studiu "de evaluare a potențialului tehnico-economic al resurselor regenerabile în România, în vederea actualizării și îndeplinirii țintelor de energie din surse regenerabile în 2030, în condiții de eficiență tehnico-economică".
Acest lucru ar crea premisele luării de măsuri legislative favorabile producției de energie verde, de natură să stimuleze investițiile în acest sector. De asemenea, se lucrează la o nouă schemă de sprijin pentru producătorii de energie cu emisii reduse de carbon, dat fiind că actualele subvenții pe bază de certificate verzi pentru energia regenerabilă ar urma să se acorde până în anul 2032.
Pe de altă parte, grupul IKEA și-a asumat ca țintă ca, până în 2020, la nivel global, întreg consumul de energie al operațiunilor sale să fie satisfăcut integral din surse regenerabile, compania demarând încă de acum 10 ani un program de achiziții de astfel de active de producție de electricitate.