După obținerea acordului acționarilor în ședința din 28 mai 2020, conducerea Companiei Naționale de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA pune deja în aplicare amplul proces de reorganizare ce își propune eficientizarea proceselor și a activităților derulate pentru consolidarea modelului de afaceri, prin definirea unei structuri organizatorice funcționale, coerente și performante. Concret, începând cu data de 10 iunie, vor fi desființate cele 8 Sucursale de Transport și vor fi înființate 8 Unități Teritoriale de Transport, entități mai suple din punct de vedere al actului managerial și mai flexibile aflate în coordonarea executivului companiei.
Este pentru prima dată în ultimii ani când conducerea companiei își asumă măsuri cu adevărat de reformare și de reașezare a societății în acord cu actuala conjunctură economică.
CNTEE Transelectrica SA – coloana vertebrală a SEN
Echipa managerială condusă de 6 luni de Cătălin Nițu a pus în mișcare un efort de redefinire a proceselor având la bază principii de management orientate spre creșterea eficienței, unității conducerii și răspunderii, flexibilitate și transparență.
”Obiectivul nostru este creșterea eficienței organizaționale prin trecerea de la o structură piramidală a organizației la una orizontală, mai aplatizată, care să faciliteze comunicarea, simplificarea proceselor birocratice și realizarea acestora, acolo unde se poate, cu un consum mai mic de resurse. În paralel, căutăm o uniformizare a proceselor, pe toate structurile organizatorice și eliminarea unor funcționalități «special create» de-a lungul timpului, în activități specifice, dar universal valabile la nivelul Companiei. Ne dorim o companie dinamică, o structură eficientă care să fie caracterizată printr-un proces decizional rapid și care să poată reacționa mai bine la factorii macro-economici ai României, dar și regionali. O astfel de structură presupune mai puține nivele de decizie, ceea ce conduce în mod evident la o reducere a fluxului decizional al Companiei. Este nevoie de viteză de reacție, de o comunicare mai rapidă și mai bună. Toate acestea vin pe fondul necesității de îmbunătățire a sistemului informatic, element critic în activitatea Companiei care în sine este coloana vertebrală a Sistemului Energetic Național”, a explicat Cătălin Nițu, Director General Executiv, Președinte al Directoratului CNTEE Transelectrica SA.
Investiții definite printr-un parcurs coerent și printr-o abordare unitară
Conform documentelor publicate pe site-ul companiei, decizia reorganizării activității Transelectrica vine pe fondul unei nevoi de adaptare a structurii organizatorice pentru derularea eficientă a proceselor de la nivelul executivului și structurilor teritoriale. Mai exact,
la nivelul acestora din urmă se constată ineficiența activității prin fragmentarea actului decizional, ceea ce conduce la un nivel nesatisfăcător al productivității muncii.
„Pentru Transelectrica, operatorul național de transport și de sistem, investițiile reprezintă principala sursă de dezvoltare și de evoluție la nivel tehnologic. Ca în orice organizație, strategia investițională și mai ales atingerea obiectivelor investiționale au un rol-cheie în
raport cu toate celelalte activități. În plus, fiind o companie cu activitate reglementată, veniturile noastre depind în mare măsură de gradul de realizare a Planului de Investiții asumat de Companie și aprobat de ANRE, iar nerealizarea investițiilor poate atrage amenzi importante. Din această perspectivă, este nevoie ca activitatea de realizare a investițiilor să fie definită printr-un parcurs coerent și printr-o abordare unitară în ceea ce privește deciziile strategice. În acest sens, se impune centralizarea tuturor resurselor implicate, astfel încât să fie posibilă o alocare eficientă a acestora. Doar în acest fel se creează premisele necesare îmbunătățirii gradului de realizare a Planului de Investiții și atingerii obiectivelor propuse printr-o viziune unitară, ceea ce contribuie, în final, la dezvoltarea companiei. Și, în acest context, nu vorbim doar despre investiții, ci și despre planificarea și realizarea lucrărilor de mentenanță, despre derularea achizițiilor, despre activitatea tehnică. CNTEE Transelectrica are nevoie acută de dezvoltare pe toate planurile, iar acest lucru este posibil doar prin regândirea întregii paradigme organizaționale.
Transelectrica trebuie să devină o companie dinamică, cu procese și resurse integrate, care să se adapteze condițiilor actuale de business, să genereze încredere și sustenabilitate“, a declarat Cătălin Nițu.
Trimestrul I 2020: creștere spectaculoasă a profitului față de primul trimestru al anului 2019
Prin noua structură organizatorică și funcțională propusă se urmărește eficientizarea activității si creșterea productivității prin utilizarea judicioasă a resurselor financiare și umane. Eficientizarea, reorganizarea și optimizarea activității companiei se realizează prin concentrarea, pentru o mai bună coordonare și gestionare, a activităților de investiții, exploatare, mentenanță, tehnice, achiziții publice, resurse umane și juridice în scopul utilizării judicioase și eficiente, în aceste domenii de activitate strategice, a competențelor existente la nivelul personalului companiei, inclusiv la nivel teritorial.
Transelectrica SA a raportat pe primul trimestru al anului 2020 un profit net de 77 de milioane de lei, reprezentând aproape 88% din profitul bugetat pentru întreg anul 2020. Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, profitul net obținut în primul trimestru al anului 2020 a cunoscut o creștere de 103%. Rezultatul net pozitiv a fost obținut ca urmare a aplicării unor decizii prudențiale de management constând în gestionarea eficientă a tuturor elementelor de cheltuială.