Procedura a fost declanșată întrucât cele două țări nu au transmis încă toate informațiile solicitate în rapoartele naționale integrate privind progresele înregistrate în domeniul energiei și climei (NECPR), care trebuiau prezentate până la 15 martie 2025.
România are la dispoziție două luni pentru a răspunde și a remedia deficiențele semnalate de Comisie.
În absența unui răspuns satisfăcător, Comisia poate decide să treacă la următoarele etape ale procedurii de infringement – emiterea de avize motivate și, ulterior, acționarea statului în judecată la Curtea Europeană de Justiție.
În conformitate cu articolul 17 din Regulamentul privind guvernanța Uniunii Energetice și acțiunile climatice, statele membre sunt obligate să raporteze la fiecare doi ani Comisiei progresele înregistrate în punerea în aplicare a planurilor naționale integrate în domeniul energiei și climei (NECP) prin intermediul NECPR, arată Comisia Europeană într-un comunicat.
Până la 15 martie 2025, statele membre trebuiau să raporteze progresele înregistrate în punerea în aplicare a NECP-urilor lor pentru perioada 2021-2030, în special în ceea ce privește obiectivele, țintele și contribuțiile lor în cele cinci dimensiuni ale Uniunii energetice (decarbonizarea, eficiența energetică, piața internă a energiei, securitatea energetică, cercetarea, inovarea și competitivitatea).
Cerințele precise privind conținutul acestor rapoarte sunt stabilite în diverse articole din Regulamentul (UE) 2018/1999, precum și în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2022/2299 al Comisiei și în Legea europeană privind clima (Regulamentul (UE) 2021/1119). Prezentarea NECPR-urilor este considerată completă atunci când sunt furnizate toate informațiile necesare.
NECPR sunt esențiale, deoarece demonstrează modul în care guvernele naționale își îndeplinesc obiectivele în materie de energie și climă, astfel cum sunt exprimate în planurile naționale integrate în domeniul energiei și climei, în toate dimensiunile Uniunii energetice.
Acestea sunt esențiale pentru ca CE să poată urmări progresele înregistrate de Uniune în direcția atingerii obiectivelor comune.
Având în vedere că Austria și România nu și-au îndeplinit obligația în termenul legal, Comisia a decis să le trimită o scrisoare de punere în întârziere, solicitându-le să prezinte NECPR completate fără întârziere nejustificată.
Aceste state membre au acum la dispoziție două luni pentru a răspunde. În absența unui răspuns satisfăcător, Comisia poate decide să emită un aviz motivat.
















