Burduja: Până în 1 aprilie 2025 vom avea o definiție a consumatorului vulnerabil în sectorul energetic/ Acum un apartament gol din Primăverii, unde consumul este sub 100 de kWh, are același sprijin precum apartamentul unei familii cu trei copii

Burduja: Până în 1 aprilie 2025 vom avea o definiție a consumatorului vulnerabil în sectorul energetic/ Acum un apartament gol din Primăverii, unde consumul este sub 100 de kWh, are același sprijin precum apartamentul unei familii cu trei copii
scris 20 iul 2024

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat că, până în 1 aprilie 2025, va exista o definiție a consumatorului vulnerabil în sectorul energetic și a explicat că în prezent un apartament gol din cartierul bucureștean de lux Primăverii, unde consumul este sub 100 de kWh, beneficiază de același sprijin precum apartamentul unei familii cu trei copii care are salariu minim pe economie.

Ministrul Energiei a fost întrebat, la Antena 3, dacă va crește prețul la facturile de energie în cazul în care este eliminată schema de plafonare și ce măsuri vor fi luate în această situație.

Urmărește-ne și pe Google News
FOTO Mesaj al PPC (fostul Enel) către clienții din România pe timp de caniculă CITEȘTE ȘI FOTO Mesaj al PPC (fostul Enel) către clienții din România pe timp de caniculă
Evenimente

20 noiembrie - Eveniment News.ro Orașul meu
28 noiembrie - Profit Financial.forum

”Până în 1 aprilie 2025 vom avea o definiție a consumatorului vulnerabil în sectorul energetic, astfel încât măsurile de sprijin, aceste subvenții pe care statul le-a acordat să nu se aplice otova indiferent de nivelul de venitul al familiei, ci numai în funcție de nivelul de consum, așa cum a fost până acum. Deci am pornit lucrul cu Ministerul Muncii, cu ANAF-ul, cu INS-ul, cu Ministerul de Finanțe, astfel încât până în aprilie anul viitor să putem avea această măsură pregătită, pentru că în situația actuală, un apartament gol din Primăverii, unde consumul este sub 100 de kWh, beneficiază de același sprijin din partea statului precum apartamentul unei familii cu, poate, trei copii, care are salariu minim pe economie și face economie la energie electrică, astfel încât să se încadreze în consum de 100 de kWh pe lună”, a afirmat Sebastian Burduja.

FOTO Rețele Electrice semnează pentru credite de 1 miliard lei de la un consorțiu de bănci CITEȘTE ȘI FOTO Rețele Electrice semnează pentru credite de 1 miliard lei de la un consorțiu de bănci

El a precizat că distribuitorii trebuie să investească banii nerambursabili în rețea.

”În același timp, cred că distribuitorii ar fi trebuit să vă spună că pe parcursul ultimului an noi am atras 1,1 miliarde de euro bani nerambursabil, bani gratis pe care i-am pus la dispoziția lor și pe care sunt datori să-i investească în rețea. Plus ceea ce dânșii investesc din resursele proprii. În același timp, să nu aibă cineva impresia că atunci când prețul din piață crește se îmbogățesc furnizorii. Ei au o marjă reglementată prin lege și fixă. Deci schema în sine de compensare plafonară este alimentată din impozitele aplicate pe veniturile și profiturile mai mari pe care le fac companiile din sectorul energetic și nu din buzunarul cetățenilor”, a precizat ministrul Energiei.

viewscnt
Afla mai multe despre
burduja
energie