Bolojan a menționat în mod repetat, în ultimele zile, posibilitatea adoptării unei astfel de măsuri, după cum a relatat Profit.ro.
″Acest plan are în vedere limitarea consumului pentru clienții industriali. Subliniez: pentru clienții industriali care sunt racordați la sistemul energetic național, pe tranșe de clienți, lucru pe care îl vom stabili în cursul zilei de mâine, când vom avea o hotărâre de Guvern, într-o ședință extraordinară, în care vom aproba aceste tranșe și vom mandata Dispeceratul Transelectrica să ia aceste măsuri, cu o notificare prealabilă, de 24 de ore, pentru acești consumatori industriali.
Subliniez că locuințele personale, cetățenii, nu vor fi limitați sau deconectați. Consumatorii casnici sunt exceptați de la aceste măsuri. De asemenea, consumatorii a căror activitate nu poate fi întreruptă, cum ar fi spitalele sau sanatoriile. Nici stațiile care alimentează unități de gaze sau țiței și așa mai departe nu vor fi incluse în acest normativ.
Odată ce va fi adoptat, mâine va fi publicat, iar Dispeceratul Transelectrica, în funcție de datele din piață și de evoluția situației, va putea face o notificare cu 24 de ore înainte.
Suntem în situația în care nu avem probleme astfel încât să luăm astfel de măsuri, dar adoptarea acestor hotărâri ne pregătește pentru o situație posibilă pe care o putem avea în perioada următoare″, a spus Bolojan.
El a mai menționat că ″am avut în vedere ca zona de exporturi să se facă exclusiv în orele în care avem excedent″.
Asta ar însemna că nu se vor mai face exporturi de energie în orele de vârf de consum de seară, când România se află în deficit de energie.
Acest lucru ar reprezenta o mare problemă pentru Republica Moldova, căreia România îi exportă constant energie, la puteri de sute de MW, inclusiv în orele de vârf.
Profit.ro a contactat Ministerul Energiei pentru explicații și detalii pe această temă.
″Vom discuta în continuare pentru a putea asigura importul de electricitate în orele de seară, cu țările vecine cu care avem interconexiuni. Avem interconexiuni care ne permit să importăm 4.000 MW, cu Bulgaria, cu Serbia, cu Ungaria și cu Ucraina.
(...) Este foarte important ca în țările vecine de unde importăm, Bulgaria, de exemplu, prin centrala de la Kozlodui, Ungaria, din Europa Centrală prin Ungaria, să se asigure funcționarea normală a acestor sisteme, pentru că, așa cum știți, în fiecare seară importurile pe care le facem sunt la nivelul de 1.700, 2.000, 2.500 MW, depinde de la seară la seară″, a mai spus Bolojan.
Planul de Pregătire pentru Riscuri în domeniul energiei electrice, aprobat astăzi de Guvern, reglementează și posibilitatea ca unii mari consumatori industriali să fie deconectați de la alimentare, ca măsură de ultimă instanță.

Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012 stipulează:
Articolul 5
Securitate energetică. Măsuri de salvgardare
(...)
4) În cazul unor situații neașteptate de criză pe piața de energie și în cazul în care este amenințată siguranța fizică ori securitatea persoanelor, a aparatelor sau a instalațiilor ori integritatea sistemului, operatorul de transport și de sistem propune ANRE și ministerului de resort adoptarea unor măsuri de siguranță.
(5) Măsurile de siguranță prevăzute la alin. (4) trebuie să afecteze cât mai puțin buna funcționare a pieței interne europene și să se rezume strict la remedierea situației de criză care le-a generat.
(6) Punerea în aplicare a măsurilor de siguranță prevăzute la alin. (4) se face prin hotărâre a Guvernului, inițiată de ministerul de resort.
(7) Ministerul de resort notifică, în regim de urgență, celorlalte state membre ale Uniunii Europene, precum și Comisiei Europene măsurile de siguranță adoptate în fiecare caz.
În aplicarea legii, există un Regulament ANRE privind stabilirea măsurilor de salvgardare în situații de criză apărute în funcționarea Sistemului energetic național (SEN).
Acesta prevede că operatorul de transport și sistem (OTS) Transelectrica determină probabilitatea apariției unei situații de criză în funcționarea SEN, în baza analizelor pe termen scurt (zile) și mediu (luni) a adecvanței SEN, iar cu cel puțin 5 zile înainte de instalarea unei situații de criză, propune ANRE și ministerului de resort aplicarea de măsuri de salvgardare:


După cum a transmis public Guvernul, a fost deja decisă încărcarea grupurilor până la puterea maximă disponibilă, precum și solicitarea de ajutor de avarie de la vecini.
Doar în ultimă instanță, se poate dispune ″limitarea în tranșe a consumului de energie electrică, în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului și în conformitate cu prevederile Normativului de limitări″.
Procedura operațională a Transelectrica privitoare la elaborarea și aplicarea Normativului de limitări prevede că Normativul este întocmit pe categorii de clienți finali grupați pe profile de activitate, în 4 tranșe și irigații, fiind incluși toti clienții finali cu consum de tip industrial și clienți finali sezonieri.
″Volumul total ce poate fi redus simultan prin limitare trebuie să reprezinte cel putin 800 MW (valoare similară rezervei terțiare rapide) și până la 20% din consumul mediu SEN estimat pentru perioada de iarnă/vară (...)″, scrie în documentul citat, care poate fi citit integral aici.

Operatorii de distribuție transmit de două ori pe an, până la 1 august, respectiv 1 februarie, la Dispecerul Energetic Național (DEN) din cadrul Transelectrica, listele cu clienții finali racordați la rețelele de distribuție care sunt propuși a fi incluși în Normativul de limitări, alimentați din stațiile SEN. Listele vor fi completate cu datele necesare actualizării volumului tranșelor Normativului de limitări pentru perioada de iarnă (01.10 – 30.03), respectiv vară (01.04 – 30.09).
La rândul lor, clienții finali racordați direct la rețeaua de transport transmit la DEN, de două ori pe an, până la 01.08 respectiv 01.02, lista cu datele necesare actualizării/includerii în Normativul de limitări.
DEN centralizează de două ori pe an volumul total al tranșelor Normativului de limitări, pentru perioada de iarnă (01.10 – 31.03) până la 01.09 și pentru perioada de vară (01.04 – 30.09) până la 01.03.
Normativul de limitări este aprobat de conducerea Transelectrica.




















