Banca Europeană de Investiții (BEI) va acorda primul său credit în lei către o companie din România, respectiv un împrumut echivalent cu 50 milioane euro, pentru Transgaz, bani care vor fi folosiți pentru proiectul conductei internaționale ce va interconecta sistemele de transport ale României, Bulgariei, Ungariei și Austriei (BRUA). Banca estimează că, astfel acordat, creditul va oferi Transgaz o mai mare flexibilitate în a evita riscurile cursului de schimb în finanțarea infrastructurii de gaze din regiune.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Profit.ro a anunțat anterior că Transgaz va împrumuta 50 milioane euro de la Banca Europeană de Investiții (BEI) pentru finanțarea etapei I a proiectului de construcție a secțiunii românești a conductei internaționale BRUA, contractul de credit fiind semnat luna trecută.
Investiția totală este estimată la 560 milioane euro, din care 179 milioane euro vor fi acoperiți de un grant acordat de Uniunea Europeană.
Autorizația de construcție pentru BRUA a fost emisă de Ministerul Energiei în martie.
CITEȘTE ȘI Florin Georgescu, BNR: Impozitarea progresivă trebuie introdusă cât mai rapid. Cota unică a crescut corupția și evaziuneaProiectul BRUA a apărut după eșecul Nabucco și presupune dezvoltarea unei capacități de transport gaze naturale între punctele existente de interconectare cu sistemele de transport gaze naturale din Bulgaria (la Giurgiu) și Ungaria (Csanadpalota), prin construirea unei noi conducte. BRUA va străbate teritoriul României pe o distanță de 528 de kilometri, de la sud, din județul Giurgiu, spre vest, traversând județele Teleorman, Dâmbovița, Argeș, Olt, Vâlcea, Gorj, Hunedoara, Caraș-Severin, Timiș și Arad. Noul gazoduct va avea o capacitate maximă de livrare de gaze de 1,5 miliarde de mc/anual spre Bulgaria și 4,4 miliarde de mc/anual spre Ungaria. Proiectul este vital și pentru exploatarea gazelor din Marea Neagră.
Gigantul industrial american Caterpillar este primul câștigător al uneia dintre licitațiile majore organizate de Transgaz, operatorul sistemului național de transport al gazelor, pentru proiectul construcției secțiunii românești a conductei internaționale BRUA. O subsidiară înregistrată în Belgia a grupului american, Solar Turbines SA, va furniza Transgaz compresoare centrifugale cu turbine de gaz pentru cele trei stații de comprimare a gazelor din componența conductei, adjudecându-și în acest sens, în august, un contract în valoare totală de peste 45 milioane euro, cu tot cu TVA.
La scurt timp după atribuirea contractului de furnizare de compresoare, Transgaz a lansat o nouă licitație, pentru execuția celor trei stații de comprimare din cadrul proiectului BRUA. Valoarea estimată a contractului este de peste 463 milioane lei cu tot cu TVA, iar acesta va include achiziția, livrarea, depozitarea temporară, executarea, construirea, instalarea, probarea, verificarea, punerea în funcțiune, autorizarea funcționării obiectivelor și mentenanța pe 24 luni aferente stațiilor de comprimare Podișor, Bibești și Jupa.
Tot în august a fost deblocată principala licitație din cadrul proiectului, cea pentru execuția propriu-zisă a secțiunii românești a conductei BRUA, contract în valoare estimată de peste 1,5 miliarde lei, cu tot cu TVA, împărțit în 3 loturi, respectiv pe 3 segmente de conductă: Podișor-Văleni (180 km), Văleni-Pui (140 km) și Pui-Recaș (159 km).