O subsidiară de vânzări înregistrată în Elveția a gigantului Rusal, din Federația Rusă, al doilea producător de aluminiu din lume ca volum, la care cel mai mare acționar este, indirect, magnatul rus Oleg Deripaska, introdus pe ″lista neagră″ a UE la puțin timp după invazia Rusiei asupra Ucrainei, a câștigat în primă instanță un proces prin care încearcă să recupereze o datorie de peste 2,5 milioane euro pentru exporturi de sârmă din aluminiu efectuate în România în primăvara anului trecut și prezentate ca neachitate nici până în prezent, conform datelor Profit.ro.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
Debitoarea este indicată ca fiind compania românească Romcab, la un moment dat principalul furnizor de conductori și cablaje pentru industria din România și exportator important pentru Europa, dar aflată de 7 ani în insolvență.
Deripaska a fost introdus pe lista UE a persoanelor și entităților din Federația Rusă sancționate ca urmare a agresiunii militare asupra Ucrainei în aprilie 2022.
După circa 3 luni, în luna iulie a același an, Romcab a încheiat cu Rusal Marketing GmbH un contract de achiziție de produse din aluminiu fabricate în Rusia de Rusal, contract reînnoit ulterior în noiembrie 2022, cu valabilitate până la sfârșitul lui 2023. Pentru anul trecut, contractul prevedea livrări totale de 45.000 de tone metrice de produse de diferite tipuri și dimensiuni.
În baza contractului, în cursul lui 2023, rușii spun că le-au livrat românilor un număr 420 de bobine de sârmă la fabrica de la Acățari, din județul Mureș, pentru care le-au facturat în martie anul trecut suma totală de circa 2,32 milioane euro, potrivit documentelor insolvenței Romcab, analizate de Profit.ro. Marfa a intrat în țară și a primit ștampila ″liber de vamă″ în perioada 20.03.2023-03.04.2023.
Numai că facturile nu au fost plătite, conform sursei citate, astfel că, după alte circa 6 luni, în noiembrie 2023, după o serie de negocieri derulate fără succes, Rusal Marketing GmbH a adresat Romcab o cerere oficială de plată pentru suma totală de peste 2,5 milioane euro, din care 2,32 milioane euro facturile propriu-zise, iar restul - dobânzi penalizatoare.
CITEȘTE ȘI Stoltenberg cere statelor NATO să furnizeze armament suplimentar Ucrainei: ”Drumul păcii trece prin mai mult armament”Ulterior, în februarie 2024, administratorul judiciar al Romcab a emis un raport de analiză a cererii de plată a Rusal, în care recunoștea datoria, dar adăuga că adoptarea în decembrie 2023 a celui de-al 12-lea pachet UE de sancțiuni economice față de Federația Rusă a făcut să apară riscul ca atât continuarea relațiilor comerciale cu Rusal, cât și efectuarea de plăți către entități deținute de grupul rus să fie considerate încălcări ale sancțiunilor.
Atunci, pe lista produselor al căror import din Rusia este interzis în UE au fost introduse și materiale furnizate de Rusal în baza contractului cu producătorul român de cabluri, încheiat în 2022. Rusal ca atare și subsidiarele sale, ca persoane juridice individuale, nu fac obiectul sancțiunilor.
CITEȘTE ȘI CONFIRMARE Lovit de concurența mărfurilor ieftine aduse din China, unul dintre cei mai vechi producători de mobilă din România ia în calcul, dacă va fi cazul, oprirea activității. Se încearcă în continuare menținerea în funcțiuneÎn consecință, administratorul judiciar al Romcab a spus că a solicitat puncte de vedere în această privință de la Vamă, BNR, Oficiul pentru Implementarea Sancțiunilor Internaționale din cadrul Ministerului Afacerilor Externe (MAE), Direcția Politici Comerciale din Ministerul Economiei și Banca Transilvania și a susținut că facturile nu pot fi achitate până când nu i se confirmă de către autorități că plățile nu sunt de natură să încalce sancțiunile europene.
La rândul său, Rusal Marketing GmbH a contestat în justiție raportul de analiză, arătând că al 12-lea pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei prevede că, începând cu 19 decembrie 2023, nu mai pot fi importate în Uniune produse din aluminiu de origine rusească, însă permite livrările pe bază de contracte semnate anterior datei menționate, până în martie 2024.
CITEȘTE ȘI VIDEO Donald Trump amenință că va tăia rapid ajutorul american pentru Ucraina, dacă va fi reales. El îl critică pe Zelenski, despre care spune că este "cel mai mare agent de vânzări din toate timpurile"″Pachetul de sancțiuni se referă exclusiv la viitor (…). (…) cele 4 facturi în discuție au fost emise în luna martie 2023, produsele au intrat în România și au fost declarate „liber de vamă” în perioada 20.03.2023-03.04.2023, se aflau la acel moment importate în mod corect în România (stat membru UE), ceea ce înseamnă, potrivit pachetului de sancțiuni, că aceste produse, admițând de exemplu că debitoarea nu le-ar fi pus în producție, pot fi vândute și astăzi, dacă le-ar avea fizic, către orice alt stat din Uniune, pentru considerentul că au fost vămuite și au intrat în circuitul civil prin import. (…) Din acest considerent, solicită să se constate că este exigibilă creanța deținută de Rusal, pachetul de sancțiuni având în vedere și vrând să sancționeze vânzări viitoare de aluminiu, prezenta situație neintrând sub incidența pachetului de sancțiuni, întrucât importul a fost realizat în martie 2023 sau cel târziu la data de 03.04.2023″, a susținut Rusal, conform documentelor procesului.
Judecătorul le-a dat recent câștig de cauză în primă instanță celor de la Rusal, admițându-le contestația față de raportul de analiză inclusiv cu argumentul că Oleg Deripaska, proprietarul Rusal, fusese sancționat de UE încă din aprilie 2022. ″(…) cu toate acestea, debitoarea a apreciat că poate încheia contractul (cu Rusal Marketing GmbH – n.r.) cu nr. RM – ROM (SA) – 5295/1122, care a produs efecte juridice pe întreg parcursul anului 2023 (…)″, se arată în motivarea deciziei judecătorești favorabile subsidiarei grupului rus.