A doua anulare: Niciun furnizor interesat să livreze Transgaz gaze de import în vederea echilibrării SNT. Licitația nu va mai fi reluată

A doua anulare: Niciun furnizor interesat să livreze Transgaz gaze de import în vederea echilibrării SNT. Licitația nu va mai fi reluată
scris 1 feb 2022

Operatorul de transport gaze Transgaz a anulat pentru a doua oară licitația de achiziționare de servicii de echilibrare a Sistemului Național de Transport (SNT) cu gaze din import, în eventualitatea unei penurii pe piața internă. Potrivit unor surse oficiale, din nou nu s-a prezentat nicio companie ofertantă, iar licitația nu va mai fi reluată.

Prima licitație a fost anulată în luna noiembrie ca urmare a faptului că nu s-a prezentat niciun ofertant, iar în decembrie aceasta a fost reluată, confirmând informația transmisă anterior de Profit.ro

Urmărește-ne și pe Google News

Transgaz dorea să cumpere până la 343,3 GWh (32 milioane metri cubi) de gaze pentru echilibrarea SNT în perioada ianuarie-martie 2022. Livrările efective urmau să se facă în caz de nevoie, fie în aceeași zi, fie în ziua următoare celei în care se face comanda. Valoarea totală a achiziției era estimată între un minimum de 177,7 și un maximum de 222,13 milioane lei.

În scop estimativ, Transgaz menționa în caietul de sarcini un preț de 398,20 lei/MWh, reprezentând cotația medie ponderată a tranzacțiilor intrazilnice din perioada 12-21 noiembrie 2021. Estimarea a devenit însă cu totul inactuală, în condițiile în care prețul intraday fost în ultimele zile de 700-800 lei/MWh, pentru ca vineri să scadă la 517 lei/MWh.

Investitorii străini pariază pe România CITEȘTE ȘI Investitorii străini pariază pe România

Potrivit documentației de atribuire, prețul gazelor era prețul mediu ponderat al ultimelor 3 zile de tranzacționare de pe piața intrazilnică, respectiv de pe piața pentru ziua următoare de la Bursa Română de Mărfuri (BRM), plus "un procent de până la 30%, care să remunereze disponibilitatea prestatorului de a livra cantitățile de gaze naturale solicitate". Prima de 30% fusese oferită și la precedenta licitație, eșuată.

"Achiziționarea serviciilor de echilibrare se realizează pentru acțiunile de echilibrare fizică întreprinse de operatorul de transport și sistem în operarea SNT, în situația în care produsele standardizate pe termen scurt nu oferă sau este posibil să nu ofere răspunsul necesar pentru a menține rețeaua de transport în limitele sale operaționale sau în absența unei lichidități în ceea ce privește produsele standardizate pe termen scurt", scrie în documentul citat.

Cantitatea contractuală totală de gaze naturale de 32 milioane mc, cca 343.296 MWh (15°C, 15°C) putea fi suplimentată cu maximum 25%, prin act adițional, în funcție de nevoile concrete de echilibrare fizică reziduală a SNT.

În octombrie, Transgaz a vrut să cumpere 860 GWh pentru echilibrarea SNT în această iarnă, estimând valoarea totală a achiziției între 477 și 596,5 milioane lei, însă licitația a fost anulată după ce compania nu a primit nicio ofertă.

viewscnt
Afla mai multe despre
transgaz
licitație
echilibrare
snt
import