Dacia conduce Topul celor mai mari 100 de companii din sud-estul Europei pentru al patrulea an. Hidroelectrica, detronată în clasamentul celor mai profitabile companii. Kaufland România a ieșit din Top 10

Dacia conduce Topul celor mai mari 100 de companii din sud-estul Europei pentru al patrulea an. Hidroelectrica, detronată în clasamentul celor mai profitabile companii. Kaufland România a ieșit din Top 10
scris 10 oct 2018

Automobile Dacia conduce și în acest an topul celor mai mari companii din Europa de Sud-Est în funcție de venituri, loc pe care îl ocupă din 2015. Hidroelectrica, cea mai profitabilă companie din regiune anul trecut, a coborât până pe poziția a patra, fiind depășită de OMV Petrom, Romgaz și de compania sârbă din industria chimică Hip-Petrohemija.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

România este prezentă cu 51 de companii la ediția din acest an a clasamentului celor mai mari 100 de companii non-financiare din sud-estul continentului, realizat de SeeNews, fiind urmată la mare distanță de Slovenia, cu 13 companii, Serbia (12 companii), Croația (11 companii), Bulgaria (10 companii), Bosnia și Herțegovina (2 companii) și Macedonia (o companie).

Urmărește-ne și pe Google News

Celelalte țări analizate din regiune, anume Albania, Republica Moldova și Muntenegru, nu au avut nicio companie care să întrunească pragul de 515 milioane de euro necesar pentru a fi incluse în Top 100 cele mai mari companii în funcție de venituri.

EXCLUSIV Tranzacție: Altex, unul dintre cei mai mari retaileri locali, a cumpărat teren lângă București și dezvoltă un nou hub logistic, investiție de peste 37 milioane euro CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Tranzacție: Altex, unul dintre cei mai mari retaileri locali, a cumpărat teren lângă București și dezvoltă un nou hub logistic, investiție de peste 37 milioane euro

Cu venituri de 5,02 miliarde de euro, în creștere cu aproape 12% raportat la anul 2016, Dacia s-a menținut pe primul loc în clasament. Producătorul auto de la Mioveni este urmat în top de compania slovenă de petrol și gaze Petrol d.d., cu venituri de 3,79 miliarde de euro.

Podiumul este completat de OMV Petrom, care a făcut schimb de locuri cu divizia proprie de vânzări, OMV Petrom Marketing. Veniturile OMV Petrom au urcat cu aproximativ 17%, la 3,53 miliarde de euro, în timp ce divizia de marketing a raportat o creștere mai lentă, de 4,3%, până la 3,26 miliarde de euro.

Bulgarii de la Lukoil Neftochim Burgas s-au menținut pe locul cinci, cu venituri de 2,96 miliarde euro, în creștere cu 28,8%, fiind urmați de compatrioții de la Aurubis Bulgaria, companie care a urcat 6 poziții în clasament, după ce a raportat venituri de circa 2,64 miliarde de euro.

Pe locul 7, în urcare de pe locul 9 ocupat anul trecut, se află Rompetrol Rafinare, cu venituri de aproape 2,49 miliarde de euro, urmată îndeaproape de furnizorul sloven de electricitate GEN-I, cu venituri de 2,46 miliarde de euro.

Topul celor mai mari 10 companii din regiune este completat de compania croată din domeniul petrolier INA, cu venituri de 2,44 miliarde de euro și de compania sârbă din domeniul energiei Elektroprivreda Srbije, cu venituri de 2,3 miliarde de euro. Cea mai mare companie sârbă, controlată de stat, a coborât de pe locul 7 până pe locul 10, în pofida majorării veniturilor cu 6,4%.

Decizie finală: Televiziunile vor fi obligate să subtitreze inclusiv filmele, serialele sau documentarele realizate în limba română CITEȘTE ȘI Decizie finală: Televiziunile vor fi obligate să subtitreze inclusiv filmele, serialele sau documentarele realizate în limba română

Kaufland România, aflată pe locul 6 la ediția de anul trecut, a ieșit din Top 10, clasându-se pe locul 11, cu venituri de 2,18 miliarde de euro.

În funcție de profitul raportat anul trecut, clasamentul celor mai mari companii din Europa de Sud-Est este condus în acest an de OMV Petrom. Cea mai mare companie petrolieră din România a urcat două poziții în top, cu un rezultat net de 515 milioane de euro, comparativ cu un profit de 200 milioane de euro obținut în 2016.

Pe locul secund se află Romgaz, cu profit de 398 milioane de euro, producătorul român de gaze naturale fiind urmat de compania Hip-Petrohemija, din Serbia, cu un profit de 342,5 milioane de euro.

Hidroelectrica, cea mai profitabilă companie din regiune anul trecut, a coborât până pe poziția a patra. Compania a obținut un câștig net de 291,8 milioane de euro în 2017, în creștere de la 270,3 milioane de euro în anul precedent.

Aflat la cea de a 11-a ediție, clasamentul SeeNews a analizat peste 2.900 de companii din sud-estul Europei, și anume din Albania, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Croația, Macedonia, Republica Moldova, Muntenegru, România, Serbia și Slovenia.

viewscnt
Afla mai multe despre
top 100 companii
europa de sud-est
clasament
venituri
dacia
petrom
hidroelectrica