China a lansat în premieră propriile contracte futures pentru petrol, vizând o influență mai mare asupra prețurilor

China a lansat în premieră propriile contracte futures pentru petrol, vizând o influență mai mare asupra prețurilor
scris 26 mar 2018

China a lansat luni, în premieră, primele sale contracte futures pentru petrol, cel mai mare cumpărător de țiței din lume dorind să concureze contractele de referință din Europa și SUA, respectiv Brent și WTI, pentru a avea o putere mai mare asupra prețurilor, transmite Bloomberg.

Mult-așteptatele contracte futures denominate în yuani erau tranzacționate la 427,9 yuani pe baril (67,78 dolari) pentru luna septembrie, la ora locală 2:13 p.m.. Contractele, care sunt disponibile pentru investitorii străini, au fost introdusă după ani de zile de amânări, prima tentativă de înființare a acestora având loc în 1993, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Cele mai importante contracte de referință cu livrare în septembrie, Brent la Londra și West Texas Intermediate (WTI) la New York, sunt tranzacționate la aproape 68,29 dolari pe baril și respectiv 64 de dolari.

Tarom va introduce din toamnă o cursă Iași - Cluj Napoca CITEȘTE ȘI Tarom va introduce din toamnă o cursă Iași - Cluj Napoca

Interesul Chinei pentru deschiderea pieței interne pentru contractele futures a crescut odată cu creșterea importurilor de țiței. În 2017, China a depășit Statele Unite, devenind cel mai mare importator de petrol din lume.

Contractele futures introduse de China ar putea nu doar să reducă o parte din influența contratelor de referință occidentale ci să și promoveze utilizarea yuanului în comerțul internațional, un obiectiv major al celei mai mari economii din Asia.

Între companiile străine care au participat la debutul contractelor futures pentru petrol ale Chinei s-au aflat traderii Glencore și Trafigura Group.

Permiterea accesului investitorilor străini să tranzacționeze direct aceste contracte la termen este o premieră pentru bursele de mărfuri din China. Pentru a atrage o participare mai mare, China intenționează să elimine taxele pe profit pentru investitorii străini. Circa 19 brokeri străini s-au înscris pentru tranzacțiile cu aceste contracte, săptămâna trecută, potrivit bursei.

Scepticii susțin pe de altă parte că obstacole precum controlul capitalului, riscurile legate de reglementări și intervențiile pe piață care au loc în cazul altor instrumente financiare îi fac pe investitori neîncezători în șansele ca aceste contracte futures pentru petrol să devină referință regională pentru prețul petrolului.

viewscnt
Afla mai multe despre
china
petrol
contracte futures