Prin Decizia nr. 4 din 09.02.2026, pronunțată în rejudecarea revizuirii de către Tribunalul Mureș, instanța a respins recursul și cererea de revizuire formulate de către Gheorghe Paltin Sturdza și a admis apărările Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva, dispunând menținerea suprafeței de pădure în proprietatea publică a statului român și în administrarea Romsilva.
Decizia este definitivă.
Suprafața vizată, cu o valoare estimată la aproximativ 300 de milioane de euro, include trupurile de pădure Comănești, Palanca, Brătulești, Agăș, Ciobănuș și Dărmănești și face parte din fondul forestier proprietate publică a statului.
Acțiunile juridice au urmărit anularea Deciziei nr. 231/2012 a Tribunalului Covasna prin care s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru 43.227 hectare de fond forestier în favoarea lui Gheorghe Paltin Sturdza, beneficiar, precum și protejarea patrimoniului forestier național, în deplină conformitate cu cadrul legal în vigoare.
Dosarul a fost instrumentat de consilierii juridici ai Romsilva, atât de la nivel central, cât și de la nivelul Direcției Silvice Bacău.
Dosar rejudecat după 20 de ani
În vara lui 2025, Tribunalul Mureș a admis cererea de revizuire formulată de juriștii Romsilva și a desființat decizia prin care erau retrocedate un total de 43.227 hectare de păduri în județul Bacău, în valoare de 300 milioane de euro.
În ianuarie 2015, fostul deputat Viorel Hrebenciuc, fiul acestuia, Andrei Hrebenciuc, fostul deputat Ioan Adam, fostul senator Tudor Chiuariu și alte 13 persoane au fost trimiși în judecată de procurorii anticorupție, în dosarul retrocedării ilegale a peste 43.000 de hectare de pădure din județul Bacău.
În 9 mai 2018, fostul deputat PSD Viorel Hrebenciuc a fost condamnat de ICCJ la doi ani de închisoare cu executare pentru trafic de influență în dosarul retrocedărilor de păduri din Bacău.
În același dosar, fostul ministru al Justiției Tudor Chiuariu, acuzat de consituirea unui grup infracțional orgaizat și de spălarea banilor, a fost achitat.
















