Bursa românească a crescut cu 35 de procente în 2019, cea mai mare performanță a ultimului deceniu

Bursa românească a crescut cu 35 de procente în 2019, cea mai mare performanță a ultimului deceniu
scris 25 ian 2020

Bursa românească a crescut cu 35 de procente în 2019, cea mai mare performanță a ultimului deceniu, iar în 2020 urmează intrarea în rândul piețelor emergente, a anunțat Bursa de Valori București (BVB).

”Piața de capital din România a încheiat în 2019 unul dintre cei mai buni ani din istoria recentă în ceea ce privește ritmul de creștere înregistrat. Indicele BET, care include cele mai tranzacționate 16 companii listate cu excepția SIF-urilor, a livrat un randament de 35% în 2019, cea mai mare performanță a ultimului deceniu. La nivelul Uniunii Europene, România a cunoscut a doua cea mai mare ascensiune, fiind devansată doar de Grecia (+49%). Luând în calcul și dividendele, companiile listate la Bursa de Valori București (BVB) și incluse în indicele BET-TR au consemnat o creștere de 47%”, precizează BVB într-un comunicat.

Urmărește-ne și pe Google News

Valoarea totală de tranzacționare pe segmentul de acțiuni a fost de peste 2 miliarde euro pe parcursul întregului an 2019. La finalul lunii decembrie, valoarea de piață a companiilor românești listate la BVB era de 111,5 miliarde lei, echivalentul a 23,3 miliarde euro, scrie News.ro.

FOTO Moment istoric - Boris Johnson a semnat acordul pentru ieșirea Marii Britanii din UE CITEȘTE ȘI FOTO Moment istoric - Boris Johnson a semnat acordul pentru ieșirea Marii Britanii din UE

”Anul 2019 a fost anul în care am construit: am pus bazele Contrapărții Centrale, entitate fundamentală pentru dezvoltarea lichidității pieței, și am îndeplinit toate criteriile pentru a fi promovați la statutul de piață emergentă secundară”, a declarat Adrian Tanase, CEO al Bursei de Valori București.

Furnizorul global de indici FTSE Russell a anunțat, pe 26 septembrie 2019, că România va fi promovată de la statutul de piață de frontieră la statutul de piață emergentă secundară. Decizia va intra în vigoare în septembrie 2020.

Mecanisme noi pentru diminuarea și transferul riscurilor

Pentru dezvoltarea pieței locale, BVB și parteneri din domeniul energetic și financiar au înființat, pe 4 noiembrie 2019, CCP.RO Bucharest, compania care va găzdui infrastructura care va permite relansarea pieței derivatelor în România și va asigura mecanisme noi pentru diminuarea și transferul riscurilor pentru piețele operate de BVB și OPCOM, contribuind la creșterea încrederii și activității pe aceste piețe.

”Prioritățile pentru 2020 vizează continuarea logică a acestei construcții: procesul de autorizare și implementare a Contrapărții Centrale, ceea ce va permite relansarea pieței de instrumente derivate, eficientizarea operațiunilor bursiere pentru participanții la piața de capital și promovarea companiilor românești în rândul indicilor FTSE Russell pentru piețe emergente și, nu în ultimul rând, continuarea eforturilor pentru îmbunătățirea semnificativă a participării populației la piața de capital”, a mai spus directorul general al operatorului pieței de capital.

Acțiunile companiilor românești care îndeplinesc criteriile de eligibilitate pentru a fi incluse în indicii FTSE Russell sunt Romgaz, Banca Transilvania și BRD-Groupe Societe Generale. Alte cinci companii ar prea intra în indicii FTSE Russell dacă vor îndeplini la următoarele evaluari criteriul de lichiditate. Cele cinci companii sunt: Electrica, Nuclearelectrica, OMV Petrom, Transelectrica și Transgaz.

BVB a aprobat, la finalul anului trecut, programul pilot destinat intermediarilor care activează sau care intenționează să activeze ca Market Maker pentru acțiuni, în vederea îmbunătățirii lichidității acțiunilor respective. Prin această actualizare, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2020, obiectivul vizat este ca Market Making-ul să atingă cel puțin 15% din totalul activității de tranzacționare pe segmentul de acțiuni.

”Anul 2020 poate fi unul și mai bun pentru bursa românească în măsura în care statul reia procesul, înghețat în ultimii cinci ani, de a lista pe bursă pachete minoritare în companii în care este acționar, precum Hidroelectrica sau CEC Bank. Pentru o mai mare relevanță, ponderea companiilor românești listate la bursă ca pondere in PIB ar trebui să se dubleze și să ajungă la 20% în următorii 10 ani, iar acest lucru se poate realiza prin implicarea și susținerea autorităților statului”, a precizat CEO-ul BVB.

Listarea Hidroelectrica este aproape decisivă pentru ca România să primească statutul de piață emergentă și din partea furnizorului global de indici MSCI.

 

viewscnt
Afla mai multe despre
bvb
crestere
actiuni