Șoferii vor putea circula până la sfârțitul anului pe patru loturi din autostrada Buzău-Focșani, totalizând 82,44 kilometri, parte a Autostrăzii Moldovei A7, având în vedere stadiul actual al lucrărilor și mobilizarea constructorului, a anunțat secretarul de stat din Ministerul Transporturilor Irinel Scrioșteanu.
"Având în vedere stadiul lucrărilor și mobilizarea constructorului, până la sfârșitul anului vom circula pe cele 4 loturi din autostrada Buzău-Focșani parte a Autostrăzii Moldovei. Autostrada Moldovei A7 este prima autostradă a României aflată integral în execuție între Ploiești și Pașcani, pe toți cei 320 km, 13 din 13 loturi, iar la final, va lega Moldova de Muntenia și prin infrastructură rutieră. Este, de asemenea, prevăzută în Programul Investițional 2021-2030 pentru dezvoltarea infrastructurii de transport din România, elaborat și aprobat de guvernul liberal în perioada 2020-2021", a spus secretarul de stat.
Cele 4 loturi din autostrada Buzău- Focșani au un total de 82,44 de km de autostradă. Acest tronson face parte din autostrada Moldovei A7 Ploiești- Pașcani.
Au fost finalizate următoarele lucrări:
- Traseul autostrăzii este amplasat pe teritoriul județelor Buzău și Vrancea, totalizând 82,44 de km de autostradă;
- Au fost finalizate toate cele 154 de podețe;
- Toate cele 41 de structuri (poduri și podețe) sunt în lucru și au un grad ridicat de finalizare. A fost realizată suprastructura la poduri pe aproximativ 2000 de metri dintr-un total de 3332 de metri, din care 1200 metri aferente podului peste Râul Buzău, iar suprastructura pasajelor a fost integral realizate, însumând 1034 de metri;
- Au fost realizate umpluturile pentru terasamente în proporție 95% din total proiect, incluzând corpul autostrăzi, rampe, bretele și drumuri de legătură;
- A fost finalizată fundația de balasat inferioară și cea superioară în proporție de 90% din total proiect, incluzând corpul autostrăzi, rampe, bretele și drumuri de legătură;
- Au fost executați peste 70 de km de asfalt de bază (ABPC31.5) din totalul de 82,4 km;
- Au fost executați peste 68 de km de asfalt de legătură binder (BAD22.4) din totalul de 82,4 km;
- Au fost executați peste 60 de km de asfalt MAS16, reprezentând stratul de uzură, din totalul de 82,4 km.
În paralel, se lucrează la următoarele:
- Realizarea drumurilor de întreținere, pe ambele părți ale proiectului;
- Amenajarea peisagistică și amenajarea dispozitivelor de mediu;
- Împrejmuirea autostrăzii;
- Montarea panourilor fonoabsorbante;
- Montarea parapetului median și lateral, fiind montați deja pe 52 de km;â
- Montarea panourilor anti-orbire;
- Semnalizarea orizontală (aplicarea marcajelor) și verticală (panouri);
- Montarea portalurilor și a panourilor cu mesaje variabile (VMS).