Potrivit datelor Tarom transmise la Ministerul Finanțelor, compania a trecut de la un minus de 871,05 milioane de lei la un profit net de 286,89 milioane de lei. Afacerile au scăzut marginal, de la 1,259 miliarde de lei în 2023 la 1,226 miliarde lei în 2024.
Conform termene.ro, în intervalul 2010 - 2023, Tarom a raportat în fiecare an pierdere, suma cumulată fiind de 2,79 miliarde de lei.
”Cred că dacă noi continuăm să facem aceleași lucruri pe care le-am făcut în ultimii zece ani cu o companie și ne așteptăm să avem alte rezultate, ceva nu e regulă. Adică nu poți să continui să bagi banii într-o companie fără să schimbi ceva și să speri că va ajunge bine. Știu că TAROM este o companie cu impact emoțional. Poporul român își dorește să aibă o companie de transport. Alte țări și-au dat seama că aceste companii produc pierderi și au renunțat la ele, și Ungaria, și Italia, nu știu dacă e cazul nostru, probabil că nu e cazul”, a afirmat Oana Gheorghiu, citată de News.ro.
Ea a precizat că trebuie găsite niște formule care să asigure eficiența companiei TAROM.
”TAROM trebuie să existe ca și companie, dar trebuie să găsim niște formule care să-i asigure eficiența. Felul în care astăzi funcționează TAROM ne arată că nu e bine, pentru că ea produce pierderi de cel puțin cinci, șase, zece ani, știu că a avut într-un singur an profit, dar nu pentru că a lucrat mai bine, ci pentru că și-a vândut niște aeronave. Desigur sunt decizii politice, dar noi la nivel tehnic, vom veni cu o analiză și cu o recomandare”, a explicat vicepremierul Gheorghiu.















