Vânzările globale de automobile electrice au crescut puternic

Auto/Transporturi   
Vânzările globale de automobile electrice au crescut puternic

Vânzările globale de automobile electrice au crescut cu 29% în ritm anual în luna martie, ajutate de creșterile înregistrate în China și Europa, în timp ce piața automobilelor electrice din America de Nord a fost afectată de politicile președintelui SUA, Donald Trump vizând standardele de emisii și incertitudinile cu privire la tarifele vamale, arată datele publicate marți, informează Reuters.

Tarifele impuse de Washington la autoturismele importate au forțat unii constructori care produc la uzinele din Mexic să își reajusteze prețurile sau chiar să își mute producția, susține analistul șef de la Rho Motion, Charles Lester. Potrivit acestuia, aproximativ 39% din automobilele electrice vândute în SUA sunt importate și aproximativ un sfert din automobilele electrice produse în SUA utilizează baterii importate, scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
Un manager de la Glovo și reprezentantul unei firme, acorduri de recunoaștere a vinovăției cu DNA CITEȘTE ȘI Un manager de la Glovo și reprezentantul unei firme, acorduri de recunoaștere a vinovăției cu DNA
Evenimente

În paralel, tarifele adoptate de China, ca răspuns la tarifele americane, ar putea afecta automobilele electrice marca Tesla produse în SUA, ducând la o dublare a prețului automobilelor Model S și Model X vândute în China, susține Lester.

Concret, datele firmei de cercetare Rho Motion arată că un număr de 1,7 milioane de automobile electrice pe baterie și hibride tip plug-in au fost vândute la nivel global în luna martie. Vânzările de pe piața din China au crescut cu 36% în ritm anual, până la aproape un milion de vehicule. în Europa, înmatriculările de automobile electrice pe baterie și hibride tip plug-in au crescut cu 24% în ritm anual până la 400.000 de unități, în condițiile în care normele de poluare au impulsionat vânzările de automobile electrice pe baterie pe unele dintre marile piețe din regiune, Germania, Italia și Marea Britanie, susține Charles Lester. În SUA și Canada vânzările de automobile electrice au crescut cu 12% în ritm anual în luna martie, până la 200.000 de unități. În restul lumii, vânzările au crescut cu 13% în luna martie.

Experții au avertizat că tarifele impuse de Donald Trump la importurile de autoturisme ar putea da peste cap lanțurile globale de aprovizionare, rezultatul fiind creșterea prețurilor și scăderea vânzărilor în SUA. În contextul perturbării schimburilor comerciale, Uniunea Europeană a convenit săptămâna trecută să analizeze o eventuală relaxare a tarifelor impuse pentru automobilele electrice construite în China, fiind posibil ca în locul tarifelor să fie introdus un preț minim de comercializare.

viewscnt
Afla mai multe despre
automobile electrice
china