Valabilitatea permiselor de conducere, extinsă. Reducere însă în cazul persoanelor peste 70 de ani

Valabilitatea permiselor de conducere, extinsă. Reducere însă în cazul persoanelor peste 70 de ani
scris 27 feb 2024

Valabilitatea permiselor de conducere din categoriile AM, A1, A2, A, B, B1 şi BE va fi prelungită de la 10 ani la 15 ani, pentru noile acte, conform unui proiect legislativ adoptat de către senatori. Excepție vor face însă deținătorii unor astfel de permise cu vârsta de 70 de ani şi peste, pentru care valabilitatea noilor permise va fi redusă de la 10 ani la 5 ani, iar în cazul persoanelor cu vârsta de peste 80 ani - la doar 2 ani, față de 10 ani în prezent.

De ce este important: Conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, cu modificările şi completările ulterioare, valabilitatea administrativă a permiselor de conducere din categoriile AM, A1, A2, A, B, B1 şi BE este de 10 ani.

Urmărește-ne și pe Google News
DECIZIE Noi condiții la examenul pentru permisul auto: Proba teoretică, susținută oriunde în țară. Pregătirea practică și cea teoretică, separate și recunoscute între școli CITEȘTE ȘI DECIZIE Noi condiții la examenul pentru permisul auto: Proba teoretică, susținută oriunde în țară. Pregătirea practică și cea teoretică, separate și recunoscute între școli

Inițiatorii proiectului arată, însă, că începând cu 19 ianuarie 2013, conform Directivei 2006/126/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 decembrie 2006 privind permisele de conducere (reformată), permisele eliberate de statele membre pentru categoriile AM, A1, A2, A, B, B1 şi BE pot să aibă o valabilitate administrativă cuprinsă între 10 şi 15 ani. Astfel, proiectul ar implementa norma europeană în limita sa maximă.

Prevederile proiectului

Valabilitatea administrativă a permiselor de conducere va fi în felul următor:

-  valabilitatea administrativă pentru permisele de conducere eliberate pentru vehiculele din categoriile AM, A1, A2, A, B, B1 şi BE este de 15 ani;

- valabilitatea administrativă a permiselor de conducere eliberate pentru vehiculele din categoriile AM, A1, A2, A, B, B1 şi BE., deţinute de persoane cu vârsta de 70 de ani şi peste această vârstă este de 5 ani;

valabilitatea administrativă a permiselor de conducere de toate categoriile, deţinute de persoane cu vârsta de 80 de ani şi peste această vârstă este de 2 ani

Permisele de conducere pentru vehiculele din toate categoriile, eliberate de autorităţi înaintea publicării noii legi în Monitorul Oficial, îşi păstrează valabilitatea administrativă înscrisă pe acestea.

În termen de 180 de zile de ia data intrării în vigoare a noii legi, Ministrul Afacerilor Interne va modifica în mod corespunzător, prin ordin, condiţiile de eliberare a permisului de conducere cu o nouă valabilitate administrativă sau a duplicatului acestuia în cazul pierderii, furtului sau al deteriorării permisului de conducere ori în cazul schimbării numelui titularului.

DECIZIE Țigaretele electronice și produsele pentru încălzirea tutunului, interzise minorilor și la vânzare prin automate sau easybox. Obligații pentru livrări prin curier CITEȘTE ȘI DECIZIE Țigaretele electronice și produsele pentru încălzirea tutunului, interzise minorilor și la vânzare prin automate sau easybox. Obligații pentru livrări prin curier

Inițiatorii invocă o analiză, de la sfârşitul anului 2022, a Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, potrivit căreia a rezultat că în perioada decembrie 2022 - februarie 2023 urma să expire termenul de valabilitate administrativă a unui număr de peste 450.000 de permise de conducere, la nivel naţional, aceste documente fiind emise în perioada decembrie 2012 - februarie 2013. 

Totodată, aceștia arată că pentru reînnoirea permisului, un cetțean are nevoie de 2-3 zile, astfel că prelungirea valabilității permiselor ar decongestiona activitatea angajaților Direcției Permise și i-ar sprijini pe aproape 3 milioane de cetăţeni care au permise de conducere din categoriile menționate.

În ce privește reducerea vavalbilității permiselor pentru persoanelor cu vârste de peste 70 și 80 de ani, inițiatorii invocă siguranța rutieră și arată că acești şoferi ar trebui să fie evaluaţi medical mai des, pentru a vedea dacă au probleme de sănătate şi dacă sunt apţi să conducă autovehicule.

Pentru a intra în vigoare, modificările trebuie adoptate și de către deputați și promulgate de șeful statului. 

 

viewscnt
Afla mai multe despre
permis
conducere
valabilitate
15 ani
extinde
vârstă
70 ani
80 ani
proiect