Acesta se îndrepta spre Sulina.
Forțele Navale spun că ar fi vorba despre nava Gas Lisbon, care transportă gaz petrolier lichefiat (LPG).
Mai multe nave ale ARSVOM au intervenit pentru salvarea echipajului și au adus la mal cele 14 persoane aflate la bord. Trei membri ai echipajului ar fi suferit răni ușoare.
Conform unei alerte de navigație, nava se află în flăcări și există pericol de explozie.
Incendiul s-ar manifesta în zona pupa-castel, iar toate navele din apropiere au fost avertizate să păstreze o distanță de cel puțin trei mile marine.
Reacția lui Nicușor Dan
Președintele Nicușor Dan anunță că, în cursul nopții trecute, nava LPG Gas Lisbon, sub pavilion liberian, a fost lovită în afara apelor teritoriale ale României, la aproximativ 20 de mile marine în largul țărmului românesc. ”Instituțiile statului sunt în alertă și vor clarifica circumstanțele, cauzele și responsabilitățile aferente acestui grav incident, cel mai probabil parte a războiul ilegal de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei”, precizează șeful statului.
„În cursul nopții trecute, nava LPG Gas Lisbon, sub pavilion liberian, a fost lovită în afara apelor teritoriale ale României, la aproximativ 20 de mile marine în largul țărmului românesc. La scurt timp după incident, două nave ale Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare s-au deplasat la fața locului și au evacuat întregul echipaj, inclusiv cei trei membri răniți. Toți au fost aduși în siguranță la țărm”, a scirs pe X președintele Nicușor Dan.
De asemenea, un remorcher trimis în zonă se asigură că nava nu intră în derivă și că nu reprezintă un pericol suplimentar pentru siguranța navigației, scrie News.ro.
”Instituțiile statului sunt în alertă și vor clarifica circumstanțele, cauzele și responsabilitățile aferente acestui grav incident, cel mai probabil parte a războiul ilegal de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei”, precizează Nicușor Dan.
Nava provenea din portul Alexandria, Egipt, și se îndrepta către portul ucrainean Reni.
















