STUDIU Românii sunt nemulțumiți de șoferii de taxi, dar nu vor tarife mai mari. Problemele reclamate de clienți

STUDIU Românii sunt nemulțumiți de șoferii de taxi, dar nu vor tarife mai mari. Problemele reclamate de clienți
scris 27 nov 2017

Majoritatea românilor sunt nemulțumiți de calitatea serviciilor de taximetrie, dar nu sunt de acord să plătească mai mult pentru o cursă de taxi, chiar dacă asta ar însemna un grad mai mare de confort, în condițiile în care o treime dintre români iau taxiul de câteva ori pe an, arată un studiu efectuat de compania de cercetare de piață 4Service Group România.

Astfel, 26,5% dintre români iau un taxi de câteva ori pe lună și doar 15% dintre respondenți apelează la un taxi de mai multe ori pe săptămână, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

”Cei mai mulți români preferă în continuare să cheme un taxi sunând la dispecerat, în vreme ce aproape o treime dintre ei folosesc aplicații de smartphone, iar 10% preferă să găsească un taxi pe stradă sau în intersecții. De altfel, gradul de folosire a aplicațiilor de taxi instalate pe telefoane a crescut la 41%, în condițiile în care acestea le permit pasagerilor să își exprime gradul de satisfacție pentru cursa respectivă, sau să aleagă șoferii pe baza rating-ului acestora”, se arată în comunicat.

Landul Saxonia Inferioară nu vrea să vândă acțiunile deținute la Volkswagen, deși unele partide cer acest lucru. Landul are câștiguri uriașe de pe urma dividendelor CITEȘTE ȘI Landul Saxonia Inferioară nu vrea să vândă acțiunile deținute la Volkswagen, deși unele partide cer acest lucru. Landul are câștiguri uriașe de pe urma dividendelor

Majoritatea celor ce au călătorit cu taxiul (97,2%) spun că au avut probleme, potrivit studiului 4Service. Cu toate acestea, 72% dintre români nu ar fi de acord cu mărirea tarifului unei curse de taxi, nici dacă asta ar însemna servicii mai bune și mașini mai confortabile.

Majoritatea problemelor reclamate de clienți sunt legate de atitudinea și lipsa de politețe a șoferilor, precum și de mașinile vechi, murdare și foarte uzate. În plus, un client din patru s-a confruntat cel puțin o dată cu cazuri în care șoferul de taxi le-a cerut să nu folosească aparatul de taxat. În plus, 11,8% dintre români spun că șoferul a refuzat cursa, din diferite motive, cele mai multe fiind legate de lungimea traseului.

”Peste 11,6% dintre călători spun că șoferii au încercat să îi păcălească sau să îi suprataxeze, de cele mai multe ori, alegând un traseu mult mai lung. O zecime dintre pasageri s-au arătat deranjați de faptul că șoferi vorbesc la telefon sau la stație în timpul cursei. Deși legea interzice acest lucru, aproape 7% dintre clienți spun că șoferii de taxi fumează în mașină”, se arată în comunicat.

Un procent similar au rămas și fără rest, după ce șoferii de taxi le-au spus că nu au bani mărunți, potrivit studiului. Astfel, 9,5% dintre români nu au primit bon fiscal de mai multe ori, în timp ce aproape 9% dintre ei s-au confruntat cu șoferi nepoliticoși sau chiar agresivi.

”Mi s-a întâmplat să fiu admonestată de un șofer pentru că nu am avut să-i dau bani ficși pentru cursă. Altul mi-a aruncat bagajele din mașină. Calitatea lor lasă mult de dorit, sunt complet necivilizați”, a declarat una dintre participantele la studiul 4Service.

Unii clienți s-au plâns de situații neplăcute sau chiar violente.

Taxiurile din Cluj sunt de 15 ori mai profitabile decât cele din București-Ilfov. Jumătate dintre firmele de taxi din Capitală sunt în pragul insolvenței CITEȘTE ȘI Taxiurile din Cluj sunt de 15 ori mai profitabile decât cele din București-Ilfov. Jumătate dintre firmele de taxi din Capitală sunt în pragul insolvenței

”Un taximetrist mi-a scuipat mama pentru că i-a cerut restul. Altul a aruncat cu monezi în mine pentru că eram cu bebelușul în brațe și l-am rugat să meargă la magazin să îmi schimbe banii. El nu avea rest”, a spus una dintre pasagerele care au participat la acest studiu.

Totodată, 3 români din 10 se plâng că mașinile sunt mult prea vechi, 24% dintre ei spun că autoturismele sunt prea murdare sau miros urât, iar 15% dintre pasageri au avut de suferit din cauza lipsei aerului condiționat. O altă problemă semnalată a fost că taxiurile devin brusc de negăsit dacă plouă, în zonele evenimentelor, seara sau de sărbători. Mai mult de atât, atunci când sunt totuși de găsit, șoferii cer sume exorbitante, potrivit studiului.

Românii și-ar dori și ca șoferii de taxi să fie selectați pe criterii mai stricte, iar serviciile să respecte standarde mai ridicate, potrivit studiului. Ținuta acestora, timpul de așteptare, atitudinea față de pasageri, precum și verificarea regulată și corectă a mașinilor sunt alte aspecte pe care românii și le-ar dori îmbunătățite.

Concluziile studiului arată nu doar faptul că a scăzut semnificativ calitatea serviciilor prestate de companiile de taxi din România, ci, mai grav, că managementul acestora pare să fi pierdut contactul cu realitatea din teren, a atras atenție directorul general 4Service România, Lucian Chirute.

”Experiența oferită clientului este unul dintre factorii principali pentru succesul oricărei afaceri. Atunci când experiența clientului este neplăcută, el va căuta alternative, cu prima ocazie posibilă. În ceea ce privește activitatea de taximetrie, putem estima că pasagerii vor căuta să folosească cât mai mult servicii alternative sau aplicații, care să le permită să ofere rating-uri șoferilor și să își facă vocea auzită. Este un lucru pe care companiile de taxi trebuie să îl înțeleagă și să îl accepte cât mai repede”, a spus Lucian Chirute, în cadrul comunicatului.

Sondajul a fost efectuat în luna octombrie 2017, pe un eșantion de 453 de pasageri din București și marile orașe din România.

viewscnt
Afla mai multe despre
soferi de taxi
tarife