STB declanșează Revoluția - "Vânarea" celor fără bilet, scumpirea tarifelor, dispar posturi de conducere, reducerea săptămânii de muncă pentru unii salariați, stoparea angajărilor și promovărilor, tăierea orelor suplimentare, plecări voluntare

Managerii STB au anunțat un plan de măsuri care vor fi aplicate pentru redresarea financiară a companiei de transport public din capitală.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
STB declanșează Revoluția - "Vânarea" celor fără bilet, scumpirea tarifelor, dispar posturi de conducere, reducerea săptămânii de muncă pentru unii salariați, stoparea angajărilor și promovărilor, tăierea orelor suplimentare, plecări voluntare

Printre acestea, reducerea la jumătate a numărului de directori, stoparea angajărilor și promovărilor, dar și actualizarea tarifelor, tocmai respinsă cu intervenția PSD.

Managerii Societății de Transport Public București propun un plan de măsuri în 12 pași, pentru redresarea financiară a companiei, în condițiile în care datoriile se ridică la 1,6 miliarde de lei.

Astfel, unele măsuri vizează reducerea cu minimum 30% a funcțiilor de conducere și la jumătate a numărului de directori, reducerea temporară a săptămânii de lucru la patru zile pentru personalul de conducere și TESA, fără afectarea transportului, stoparea angajărilor și sistarea promovărilor, plecări voluntare și reorganizare, actualizarea tarifelor și reanalizarea politicii de gratuități și eșalonarea datoriilor.

Audi publică primele imagini cu viitorul RS5 VDEO CITEȘTE ȘI Audi publică primele imagini cu viitorul RS5 VDEO

Stabilizarea financiară și menținerea serviciului public de transport în condiții decente pentru populație sunt prioritatea zero.

Astfel, managementul Societății de Transport București (STB) vine cu un plan de măsuri, de redresare, în 12 pași, aprobat de Consiliul de Administrație. Datoriile se ridică la 1,6 miliarde de lei, informează STB.

Cei 12 pași sunt:

1. Reducerea funcțiilor de conducere cu minimum 30 % și a directorilor cu 50%. Se va face o economie de circa 400.000 lei pe lună;

2. Reducerea temporară a săptămânii de lucru la patru zile pentru anumite categorii de personal, fără afectarea activității de transport. Este vorba despre personalul de conducere și TESA. Sunt exceptați șoferii de autobuze, troleibuze, vatmanii, angajații din depouri și autobaze (personalul de întreținere, maiștri). Impactul financiar este de peste 7,3 de milioane de lei pe lună;

3. Stoparea angajărilor și menținerea sistării promovărilor, cu excepția personalului esențial pentru exploatare;

4. Diminuarea orelor suplimentare și a orelor consecutive cu 7%. Impactul financiar: 385.000 de lei pe lună;

5. Programe de plecări voluntare și reorganizare. Impactul financiar: între 7 și 8 milioane de lei pe lună;

6. Optimizarea traseelor de acces și retragere;

7. Actualizarea tarifelor astfel încât să reflecte realitățile economice și costurile reale ale serviciului public de transport;

8. Creșterea gradului de conformare și descurajarea călătoriei fără titlu de transport valabil;

9. Reanalizarea politicii de gratuități care să asigure echilibrul între protecția socială și sustenabilitatea financiară a serviciului public;

10. Transportul public suplimentar pentru evenimentele publice va fi asigurat exclusiv în baza unor contracte și va fi prestat contracost, valorificarea prin publicitate a liniei turistice;

11. Eliminarea cheltuielilor neoportune;

12. Eșalonarea datoriilor. Datoria către ANAF se ridică, în prezent, la peste 1,4 milioane de lei.

Sandwich și sticlă cu apă gratuite în avion, indiferent de tipul de bilet ales, ofertate de AnimaWings CITEȘTE ȘI Sandwich și sticlă cu apă gratuite în avion, indiferent de tipul de bilet ales, ofertate de AnimaWings

„Măsurile propuse urmăresc reducerea cheltuielilor, creșterea veniturilor și consolidarea sustenabilității financiare, fără întreruperea serviciului public de transport. STB se confruntă cu un deficit de lichidități, cu obligații fiscale foarte mari, de 1,6 miliarde de lei, care pun presiune pe bugetul local. Implementarea lor va fi realizată cu consultarea partenerilor sociali și cu respectarea cadrului legal. Situația companiei nu este una ușoară.

În ultimele luni am lucrat intens, am analizat mii de variante și am purtat numeroase discuții pentru a identifica soluții complementare care să repună societatea pe picioare și să protejeze pe termen lung locurile de muncă”, afirmă  Andrei Dinculescu‑Bighea, directorul general al Societății de Transport București.

Acesta susține că responsabilitatea STB este să păstreze transportul public funcțional și accesibil, iar acest plan urmărește stabilizarea companiei și crearea unei baze sustenabile pentru viitor.

„Ne dorim ca toți colegii care își asumă direcția de modernizare și eficientizare a companiei să se regăsească în acest parcurs și să construim împreună viitorul STB”, a precizat directorul general.

Cele 12 măsuri propuse au fost aprobate de Consiliul de Administrație al societății și vor urma etapele legale de implementare pe parcursul acestui an.

În prezent, datoriile totale ale STB se ridică la 1,6 miliarde de lei.

Ciprian Ciucu face „audit personal” la STB

Ciprian Ciucu a anunțat că va efectua un „audit personal” la Societatea de Transport București STB SA, care are, în prezent, o datorie de 1,6 miliarde de lei.

Primarul general a precizat că studiază organigrama și „procesele de management” ale companiei.

„În acest caz ‘procese de management’ este un eufemism pentru absurdul plasat undeva între conformismul dintre ‘Rinocerii’ lui Ionescu și birocrația opresivă și impersonală a la Kafka. Totul pe bani mulți, sume uriașe, astronomice!!”, a scris primarul general pe Facebook.

Drumul „Valea Doftanei”, variantă la Valea Prahovei: Lucrările avansează FOTO CITEȘTE ȘI Drumul „Valea Doftanei”, variantă la Valea Prahovei: Lucrările avansează FOTO

STB are aproximativ 250 de economiști și circa 200 de directori și șefi. Prin comparație, aproximativ 200 de oameni lucrează la Administrația Prezidențială, a mai precizat edilul, care a comparat situația de la STB și cu bugetul municipiului Brașov, mai spune Ciucu.

„Altfel, datoria curentă a STB este de 1,6 miliarde de lei, iar serviciul de transport public ne costă anual cca. 1,7 miliarde de lei. Bugetul municipiului Brașov este de 1,7 miliarde. Cu școli, spitale, deșeuri, parcuri, străzi, investiții, turism, poliție locală etc. etc.

Deci, acum, STB-ul a ajuns sa ne coste cât două municipii Brașov. Bugetul mediu al sectoarelor din București este de cca. 2,7 – 3 miliarde de lei. STB consumă cât o primărie de sector. Sectorul 7…”, a mai scris Ciucu.

Avertizare meteo: ninsori abundente în București, zapada ar putea ajunge la jumătate de metru CITEȘTE ȘI Avertizare meteo: ninsori abundente în București, zapada ar putea ajunge la jumătate de metru

Consiliul General al Municipiului București din 29 ianuarie a respins proiectul privind auditul extern la STB, propus de primarul general, motiv pentru care edilul a decis să analizeze datele companiei pe cont propriu.

„Pentru că PSD/Piedone/AUR au respins auditul pe care l-am cerut, compensez prin a lucra eu personal pe datele lor, asa cum le primesc. Ghinion, vorba clasicului, am suficientă experiență profesională (inclusiv în evaluari) pentru a analiza datele pe care reușesc să pun mâna.”, a mai spus Ciucu.

Primarul general a mai anunțat că vor urma noi întâlniri cu conducerea STB și cu sindicate, după care urmează să fie agreat un plan de restructurare/reechilibrare bugetară.

„Vor urma noi întâlniri cu conducerea STB, cu sindicatele, apoi va trebui să agreăm un plan de restructurare/reechilibrare bugetară. Revin cu detalii zilele următoare.

ANUNȚ Mai mulți bugetari scapă de tăieri salariale CITEȘTE ȘI ANUNȚ Mai mulți bugetari scapă de tăieri salariale

Voi veni în fața dumneavoastră cu o soluție. Dar va fi important să fie susținută și de către Consiliul General, a cărui treabă sunt nevoit să o fac eu! Vă reamintesc ca STB are Consiliul de Administrație propriu, desemnat de membri ai Consiliului General! Ce face acel CA în afară de a încasa indemnizații?!?”, a mai declarat edilul.

VIDEO&FOTO Ciucu, îngrozit de cum se lucrează la STB după o vizită neanunțată la autobază

Ciprian Ciucu, primarul general al Capitalei, a făcut recent o vizită inopinată la Autobaza STB Floreasca.

A stat de vorbă cu muncitorii, șoferii și vatmanii.

VEZI AICI ȘI VIDEO Ciucu, mesaj din tramvai: Nu dăm afară șoferi și vatmani. Dar nu avem nevoie de zeci de șefi să învârtim roata

Primarul general a constatat că lipsesc piesele de schimb, autobaza este foarte veche, iar oamenii au salarii mici.

”Lucrurile nu arată deloc bine, condițiile sunt execrabile”, a afirmat primarul general.

Ford anunță cea mai mare pierdere din ultimii șapte ani, din cauza abandonării strategiei electrice, dar și venituri record CITEȘTE ȘI Ford anunță cea mai mare pierdere din ultimii șapte ani, din cauza abandonării strategiei electrice, dar și venituri record

”Primarul general, vizită inopinată într-o autobază STB! Așa cum a promis săptămâna trecută, Ciprian Ciucu a trecut la următorul pas: face propriul «audit» la STB.

După mai multe rânduri de întâlniri și discuții cu cei aflați la conducerea STB și ADI TPBI, edilul a decis să-și culeagă singur informațiile”, au transmis și reprezentanții Primăriei București.

STB declanșează Revoluția -

Primarul general Ciprian Ciucu a precizat că a inspectat Autobaza Floreasca.

EXCLUSIV VIDEO&FOTO Am testat cea mai puternică Dacia Sandero din istorie împreună cu șeful Dacia. \ CITEȘTE ȘI EXCLUSIV VIDEO&FOTO Am testat cea mai puternică Dacia Sandero din istorie împreună cu șeful Dacia. "Este prima dată când o conduc."

”Nu am anunțat pe nimeni că vin. Am vrut să văd care sunt condițiile în care muncesc aici oamenii, am vorbit cu ei mai bine de o oră.

Lucrurile nu arată deloc bine, condițiile sunt execrabile”, a declarat Ciprian Ciucu.

STB declanșează Revoluția -

Principalele probleme pe care le-a făsit primarul general sunt lipsa pieselor de schimb pentru mijloacele de transport în comun, condițiile proaste în care lucrează oamenii și salarizarea.

Metroul din Cluj-Napoca avansează vizibil VIDEO CITEȘTE ȘI Metroul din Cluj-Napoca avansează vizibil VIDEO

Autobaza este foarte veche, degradată, oamenii muncesc în frig, chiar și la -10 grade pe timpul nopții.

STB declanșează Revoluția -

”Eu nu înțeleg cum o societate cu bugetul orașului Brașov nu a reușit să facă niciun fel de investiții. Pentru că mijloacele de transport le achiziționează Primăria. Grija a fost pentru alte lucruri și nu pentru societate în ansamblu, nu pentru autobuze, nu pentru oameni”, a mai transmis prinarul general.

Gigantul japonez Toyota schimbă CEO-ul după un șoc financiar de 9 miliarde de dolari CITEȘTE ȘI Gigantul japonez Toyota schimbă CEO-ul după un șoc financiar de 9 miliarde de dolari

În ceea ce privește salarizarea, rimarul general a explicat că se muncește pe salarii mici.

STB declanșează Revoluția -

”Un mecanic, deci un muncitor calificat care repară autobuze STB, are în mână între 4.000 și 5.000 de lei. Păi, mă scuzați, dar un muncitor necalificat de la Salubrizare din Sectorul 6, că vin de acolo și știu, câștigă 6.000 de lei. Oamenii nu mai vin să se angajeze pentru că salarizarea este foarte proastă”, adaugă primarul general.

Acesta a reiterat ideea că dorește să salveze STB de la faliment.

Un nou vehicul spațial reutilizabil lansat de China, pentru a patra oară după 2020 CITEȘTE ȘI Un nou vehicul spațial reutilizabil lansat de China, pentru a patra oară după 2020

În repetate rânduri de la preluarea mandatului Ciprian Ciucu a vprbit despre situația dificilă a STB.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2460 +0.0074+0.14 %
1 USD4.5981 +0.0275+0.60 %
1 GBP6.0799 +0.0321+0.53 %
1 CHF5.6772 +0.0148+0.26 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite