Startup-ul de car sharing Spark, prezent și în România, obține o finanțare de 30 milioane euro

Startup-ul de car sharing Spark, prezent și în România, obține o finanțare de 30 milioane euro
scris 10 ian 2022

Startup-ul european Spark, de închirieri de mașini electrice, prezent și în București, a obținut 30 de milioane de euro finanțare de la fondul privat de investiții GEM Global Yield din Luxemburg.

Spark este o firmă lituaniană de car sharing cu activități în mai multe orașe din Europa, ca Sofia, Plovdiv, București sau Vilnius. Compania are o flotă de 1.500 de mașini electrice, care pot fi închiriate și conduse și spune că a ajuns la 250.000 de clienți, arată StartupCafe.

Urmărește-ne și pe Google News
VIDEO BMW a dezvăluit prima mașină din lume care își schimbă culoarea CITEȘTE ȘI VIDEO BMW a dezvăluit prima mașină din lume care își schimbă culoarea

Conform acordului, noua investiție, de 30 de milioane de euro, are ca obiectiv listarea publică a companiei în următorii 3 ani și extinderea operațiunilor pe noi piețe din UE.

„Acordul cu GEM ne ajută să asigurăm finanțarea pentru a continua să dublăm creșterea noastră anuală și pentru a ne extinde flota de mașini electrice, precum și intrarea în mai multe orașe. Cu garanția capitalului în cazul listării publice la o bursă europeană, Spark este acum bine poziționată, deoarece compania este pe cale să se dezvolte”, a spus Nerijus Dagilis, CEO Spark Technologies.

Startup-ul Spark a fost fondat de Nerijus Dagilis în 2016, în Lituania. În 2017, compania a intrat și pe piața din Bulgaria, unde a făcut un parteneriat cu o companie locală ce instalează stații de încărcare, Eldrive.

Spark a intrat în 2019 pe piața din România. În august 2020, compania a anunțat că face un parteneriat cu Renault și își crește flota din țara noastră cu 400 de mașini full-electric.

viewscnt
Afla mai multe despre
car sharing
spark