Președintele Autorității pentru Reformă Feroviară (ARF), Gigi Gavrilă, a fost înlocuit cu Ștefan-Adrian Roșeanu, în urma unei decizii a premierului, publicată în Monitorul Oficial. ARF este instituția care ar fi trebuit să gestioneze licitațiile de cumpărare a unor trenuri noi, dar două licitații mari sunt neterminate, scrie Hotnews.ro.
Gavrilă ocupă funcția de șef al ARF din primăvara lui 2018. Ștefan Roșeanu, noul director, a fost timp de șase luni director general al CFR Călători, din vara lui 2012 în iarna lui 2013, scrie Agerpres.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
"Având în vedere propunerea formulată de ministrul Transporturilor și Infrastructurii, interimar, prin Adresa nr. 40.999 din 11 octombrie 2021, înregistrată la Secretariatul General al Guvernului, cu nr. 20/24.118/T.H.G din 11 octombrie 2021, în temeiul art. 29 și al art. 31, lit. e) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, și al art. 4, alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 62/2016 privind înființarea Autorității pentru Reformă Feroviară, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 53/2017, prim-ministrul emite prezenta decizie - Art. unic - La data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Gigi Gavrilă se eliberează din funcția de președinte, cu rang de secretar de stat, al Autorității pentru Reformă Feroviară", se menționează în Monitorul Oficial.
Printr-o altă decizie, premierul interimar Florin Cîțu îl numește în funcția de președinte al ARF pe Ștefan-Adrian Roșeanu.