Rabla Plus vine cu mari schimbări: Tichetul cade ca valoare la jumătate pentru unele mașini

Rabla Plus vine cu mari schimbări: Tichetul cade ca valoare la jumătate pentru unele mașini
scris 19 feb 2024

Cuantumul ecotichetului pentru achiziționarea unui autovehicul nou pur electric va fi redus la 25.500 de lei, indiferent de numărul de autovehicule uzate predate spre casare în programul Rabla Plus. În prezent ,cuantumul acestui ecotichet este de 51.000 de lei pentru casarea unui singur autovehicul uzat și 54.000 de lei pentru casarea a două autovehicule uzate.

Cum va scădea prima de casare la achiziționarea mașinilor full electrice

Proiectul de modificare la Rabla Plus a fost pus vineri în consultare publică de Ministerul Mediului și prevede reducerea la jumătate a ecotichetului acordat în acest program, scrie Hotnews.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Undă verde pentru mutarea Bursei de Valori București în America House, după un sfert de veac la Piața Universități. A fost lansat și un litigiu care vizează anularea deciziei acționarilor CITEȘTE ȘI Undă verde pentru mutarea Bursei de Valori București în America House, după un sfert de veac la Piața Universități. A fost lansat și un litigiu care vizează anularea deciziei acționarilor

Astfel, cuantumul ecotichetului, indiferent de numărul de autovehicule uzate predate spre casare, va fi de:

  • a) 25.500 lei pentru achiziționarea unui autovehicul nou pur electric sau a unui autovehicul nou cu pilă de combustie cu hidrogen, exceptând motocicleta;
  • b) 13.000 lei pentru achiziționarea unui autovehicul nou electric hibrid, exceptând motocicleta, care generează maximum 80 g CO_2/km în sistem WLTP;
  • c) 13.000 lei pentru achiziționarea unei motociclete electrice.

De notat că valoarea acestui ecotichet nu va fi mai mare în funcție de câte mașini uzate dai spre casare, așa cum este în prezent.

Ecotichetul se scade de către producătorul validat din prețul de comercializare, cu TVA, al autovehiculului nou, diferența fiind asigurată de către beneficiar din surse financiare proprii și/sau surse financiare complementare: credite bancare ori finanțare în baza unui contract de leasing financiar.

Valoarea finanțării nu poate depăși 50% din prețul de comercializare al autovehiculului nou achiziționat prin program, cu excepția instituțiilor publice și a unităților administrativ-teritoriale.

Ce bani se acordă în prezent la Rabla Plus

În acest moment, conform ghidului de finanțare la Rabla Plus, cuantumul ecotichetului pentru casarea unui singur autovehicul uzat este de:

  • a)51.000 lei pentru achiziționarea unui autovehicul nou pur electric sau a unui autovehicul nou cu pilă de combustie cu hidrogen, exceptând motocicleta;
  • b)26.000 lei pentru achiziționarea unui autovehicul nou electric hibrid, exceptând motocicleta, care generează maximum 80 g CO_2/km în sistem WLTP;
  • c)26.000 lei pentru achiziționarea unei motociclete electrice.
România importă masiv grâu din Ucraina. Este în topul țărilor. Ministrul spune altceva CITEȘTE ȘI România importă masiv grâu din Ucraina. Este în topul țărilor. Ministrul spune altceva

Mai mult, cuantumul ecotichetului pentru casarea a două autovehicule uzate este de:

  • a) 54.000 lei pentru achiziționarea unui autovehicul nou pur electric sau a unui autovehicul nou cu pilă de combustie cu hidrogen, exceptând motocicleta;
  • b) 29.000 lei pentru achiziționarea unui autovehicul nou electric hibrid, exceptând motocicleta, care generează maximum 80 g CO_2/km în sistem WLTP.

O altă schimbare la Rabla Plus: Nu se mai acordă ecotichet la mașini mai scumpe de 70.000 de euro

Altă modificare este aceea că prin ecotichetul din Rabla Plus nu se vor mai putea achiziționa mașini electrice mai scumpe de 70.000 de euro (TVA inclus), prag diminuat de la 75.000 de euro (cu TVA inclus) în prezent.

Proiectul de modificare a Ghidului de finanțare la Rabla Plus 2024 a fost scos în dezbatere publică în data de 16 februarie, iar cetățenii, instituțiile și organizațiile interesate pot transmite opinii/propuneri/sugestii, în termen de 10 zile lucrătoare de la acest moment.

Fechet: Nu mi se pare firesc ca la o mașină electrică de 75.000 de euro să primești și voucher

Schimbări luate în calcul la programul Rabla Plus au fost anunțate de Guvern încă din luna noiembrie a anului trecut.

Ministrul Mediului, Mircea fechet, a susținut la Palatul Victoria și de ce consideră că trebuie regândit costul maxim pe care să îl aibă o mașină electrică achiziționată cu Rabla Plus.

  • „Cred că și prețul de vânzare al autoturismelor electrice a scăzut în ultimii ani, motiv pentru care cred că acesta trebuie corelat cu acest plafon maximal pt că nu mi se pare firesc ca în situația in care urmează să achiziționezi o mașină electrică foarte scumpă, să spunem de 75.000 de euro, când marea majoritate a mașinilor electrice costă mult mai puțin, să mai beneficiezi și de voucherul Rabla PLus”, a spus atunci ministrul Mircea Fechet.
CONFIRMARE Flanco declanșează o extindere agresivă. A avut cel mai mare buget de investiții din istoria companiei. Terenuri mari cumpărate pentru investiții de tip greenfield CITEȘTE ȘI CONFIRMARE Flanco declanșează o extindere agresivă. A avut cel mai mare buget de investiții din istoria companiei. Terenuri mari cumpărate pentru investiții de tip greenfield

Ciolacu: Prefer la programul Rabla să mergem pe mașinile produse în România

Mai mult, Guvernul vrea să schimbe programul Rabla astfel încât să stimuleze achiziția de mașini fabricate în România.

Premierul Marcel Ciolacu a declarat luna aceasta, aflat în vizită la fabrica Dacia din Mioveni, că la achizițiile noi făcute de autoritățile publice centrale și locale în legislație s-a introdus criteriul verde, care ar putea avantaja în licitații producătorii auto care au platforme de producție în România, respectiv Ford și Dacia/Renault.

  • „Pe achizițiile noi s-a introdus criteriul verde, care există și în Germania și în alte state UE. Cu alte cuvinte cu cât fabrica este mai aproape de cel care dorește din administrația publică centrală sau locală să achiziționeze mașina dacă este produsă la Craiova sau Mioveni, este mai aproape, și atunci are punctaj mai mare. Același sistem este în orice stat care vrea să-și protejeze economia.”, a spus Ciolacu.

Premierul a spus că acest argument ar trebui folosit și în programul Rabla.

„Nu sunt de acord să mai dăm 10.000 de euro să-ți iei o mașină electrică de 200.000 de dolari sau euro. Prefer la programul Rabla să mergem pe mașinile produse în România, prioritate au normal cele pe criteriul verde și cred că în acest moment intrăm într-o normalitate.”, a spus Ciolacu.

Aceste modificări nu se regăsesc însă în acest proiect de modificare a programului Rabla scos în dezbatere de Ministerul Mediului.

 

viewscnt
Afla mai multe despre
ecotichet
rabla