Producătorii auto ar putea pierde venituri de 210 miliarde de dolari din cauza deficitului global de semiconductori

Producătorii auto ar putea pierde venituri de 210 miliarde de dolari din cauza deficitului global de semiconductori
scris 23 sep 2021

Producătorii auto ar putea pierde anul acesta venituri de 210 miliarde de dolari din cauza perturbărilor din lanțurile de aprovizionare, și a deficitului global de semiconductori, aproape dublu față de prognoza precedentă de 110 miliarde de dolari, se arată într-un raport publicat joi de firma de consultanță AlixPartners, transmite Reuters.

Lipsa cipurilor este doar o parte a problemei. Prețurile ridicate și accesul mai dificil la materii prime, cum ar fi oțelul și rășinile de plastic, duc la creșterea costurilor în sectorul auto și forțează companiile auto să-și reducă producția. În 2021, criza va afecta producția a 7,7 milioane de vehicule, avertizează Alixpartners.

Urmărește-ne și pe Google News
Back to School 2021: ce au făcut școlile diferit CITEȘTE ȘI Back to School 2021: ce au făcut școlile diferit

Săptămâna trecută, IHS Markit și-a înrăutățit semnificativ estimările privind producția globală auto în 2021 și 2022, scrie Agerpres.

Pe piața din SUA, vânzările de vehicule încetinesc din cauza stocurilor reduse. "Inițial am previzionat că lucrurile vor reveni la normal în trimestrul patru din 2021. Asta nu se va întâmpla", a apreciat Dan Hearsch, director în cadrul AlixPartners. Acesta a adăugat că producătorii auto se vor confrunta cu dificultăți până în 2022 sau începutul lui 2023.

În ultimele luni livrările de semiconductori au fost afectate de creșterea numărului de cazuri de COVID în Malaezia, un important centrul de producție. Și problemele de la principalele porturi din SUA au afectat eforturile producătorilor auto de a importa rășini de plastic și oțel, a explicat Hearsch.

Deficitul a arătat necesitatea ca producătorii auto să fie "proactivi" chiar acum și să creeze pe termen lung "un lanț de aprovizionare rezilient", care să evite întreruperile în viitor, apreciază analiștii.

Un nou studiu IRES identifică factorii-cheie pentru trecerea consumatorilor români de la fumat la produse cu risc redus CITEȘTE ȘI Un nou studiu IRES identifică factorii-cheie pentru trecerea consumatorilor români de la fumat la produse cu risc redus

Acest deficit în aprovizionarea cu cipuri, care afectează producătorii auto din întreaga lume, este rezultatul unei combinații de factori. Producătorii de automobile au închis uzinele mai multe luni în timpul pandemiei de COVID-19 de anul trecut și au anulat comenzile de cipuri. În paralel, însă, cererea de cipuri a crescut în industria echipamentelor electronice, în condițiile în care oamenii au fost obligați să stea în acasă, ceea ce a condus la creșterea vânzărilor de laptopuri și console de jocuri video. Acum producătorii de automobile trebuie să concureze pentru cipuri cu producătorii de electronice.

viewscnt
Afla mai multe despre
semiconductori
masini