Primăria din Bruxelles va impune amenzi pentru trotinetele electrice și bicicletele lăsate pe trotuar

Primăria din Bruxelles va impune amenzi pentru trotinetele electrice și bicicletele lăsate pe trotuar
scris 9 aug 2019

Primăria din Bruxelles va impune amenzi pentru trotinetele electrice și bicicletele de închiriat care sunt lăsate neglijent pe trotuar, împiedicând trecerea pietonilor sau altor vehicule.

Potrivit ziarului Le Soir, districtul Uccle al capitalei belgiene a fost pionier în aplicarea unor măsuri împotriva parcării "sălbatice" mai ales a trotinetelor, preconizând sancțiuni administrative împotriva operatorilor, scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
Încă 20.000 de vouchere aprobate pentru programul Rabla CITEȘTE ȘI Încă 20.000 de vouchere aprobate pentru programul Rabla

Un alt district, Saint-Josse, a interzis în martie parcarea trotinetelor în afara a patru zone special prevăzute.

Sancțiunile pentru firmele ce gestionează aceste mijloace de transport ajung până la 250 de euro, potrivit primăriei din Uccle, care a avansat posibilitatea ca aceste vehicule să fie strânse sistematic pentru a "garanta respectul față de pietoni".

Primarul Parisului, Anne Hidalgo, a anunțat recent interzicerea staționării trotinetelor pe trotuare și a cerut operatorilor să limiteze viteza acestor vehicule, care se înmulțesc în spațiul public.

viewscnt
Afla mai multe despre
bruxelles
biciclete
trotinete