Parlamentul European vrea ca standardele de poluare pentru autovehicule să fie înăsprite din 2017

Parlamentul European vrea ca standardele de poluare pentru autovehicule să fie înăsprite din 2017
scris 27 oct 2015

Parlamentul European consideră că testele de mediu pentru autovehicule trebuie înăsprite începând din 2017, iar companiile auto ar trebui să reducă până atunci nivelul emisiilor pentru modelele pe care le produc, potrivit Bloomberg.

Astfel, reprezentanții instituției au spus că emisiile de oxizi de azot (NOx) în condiții reale ar trebui să se încadreze în limitele europene până la finalul lui 2017, având în vedere că, în prezent, majoritatea modelelor respectă standardele doar în cazul testelor de laborator.

Urmărește-ne și pe Google News

Afirmațiile vin în contextul în care Comisia Europeană (CE) are în plan realizarea unor teste de poluare în condiții obișnuite de mediu în 2017, după ce s-a constatat că emisiile de NOx sunt de circa 5 ori mai mari pe străzi decât în condiții de laborator. Totuși, Comisia propune ca emisiile reale să poată depăși cu până la 60% limitele teoretice până în septembrie 2019, când ar urma să se aplice noile limite, au declarat pentru Bloomberg doi oficiali CE, care au dorit să își păstreze anonimatul.

Modelele diesel ale multor producători auto, printre care Renault, Nissan, Hyundai, Citroen, Fiat și Volvo, depășesc nivelul emisiilor poluante impus de standardele de mediu atunci când sunt testate în condiții mai apropiate de cele reale, arată testele efectuate la începutuln lunii  de clubul auto german ADAC.

Astfel, doar un sfert din cele 79 de modele testate de ADAC au fost în conformitatea cu standardele de mediu, iar unele autovehicule de pe piață depășesc normele europene cu privire la emisiile poluante chiar și de peste 10 ori.

Faptul că producătorii auto depășesc, în general, limitele legale de poluare în condiții reale de trafic a ieșit la lumină după ce grupul Volkswagen a fost acuzat de manipularea testelor de mediu. Gupul auto german este implicat într-un scandal uriaș, după ce EPA a acuzat VW că a utilizat un soft special pentru a falsifica rezultatele testelor referitoare la emisiile de gaze în cazul a 482.000 de vehicule diesel vândute în SUA.

Informația a fost confirmată ulterior de către reprezentanții Volkwagen, care au arătat că dispozitivul a fost instalat pe aproximativ 11 milioane de mașini la nivel mondial în ultimii cel puțin 7 ani, inclusiv în Europa. Dezvăluirile grupului german au condus la demisia directorului general al Volkswagen, Martin Winterkorn, și la lansarea unor investigații în diferite țări.

viewscnt
Afla mai multe despre
parlament european
comisia europeană
ce
nox
vw
volkswagen
emisii
teste
2017