Ministrul Transporturilor: România va avea 1.000 de kilometri de autostradă în 2018. Anul viitor vor fi gata 150 km

Ministrul Transporturilor: România va avea 1.000 de kilometri de autostradă în 2018. Anul viitor vor fi gata 150 km
scris 7 dec 2016

România va avea mai mult de 1.000 de kilometri de autostradă în 2018, iar numărul de kilometri de autostradă deschiși circulației în 2017 va fi de cel mult 150, a declarat miercuri ministrul Transporturilor, Sorin Bușe, în cadrul unei conferințe de presă.

În luna august a acestui an, Bușe a spus că nu știe dacă la finalul anului 2018 vor exista în România 1.000 de kilometri de autostradă și a menționat că, cel puțin în 2016, nu vor fi cifre spectaculoase, dar că anul viitor ”se vor vedea rezultate”, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

România are în prezent aproape 750 de kilometri de autostradă.

”În 2017 vom deschide circulației 150 de kilometri, din care 117 kilometri sunt în stadiu avansat. Pentru 30 și ceva de kilometri de autostradă va trebui să administrăm cu atenție situația pentru a ne asigura că vor fi finalizați”, a spus Bușe.

Ministrul susține că autostrăzile sunt foarte importante în rolul de prevenire a accidentelor rutiere. În cadrul conferinței, ministerul a prezentat Strategia Națională de Siguranță Rutieră pentru perioada 2016 – 2020, adoptată acum aproape două luni de către Guvern.

Premieră la metrou: românii cu carduri contactless emise de orice bancă nu vor mai avea nevoie de cartele CITEȘTE ȘI Premieră la metrou: românii cu carduri contactless emise de orice bancă nu vor mai avea nevoie de cartele

La această strategie națională se lucrează din 2011, dar abia în acest an ea a fost finalizată și aprobată. Autoritățile mizează pe scăderea cu o treime a numărului de persoane decedate în urma accidentelor rutiere, de la 1.818 în 2014 până la 1.188 în 2020.

Potrivit datelor transmise News.ro, în luna iulie, de către directorul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cătălin Homor, în 2016 și 2017 există mari șanse să fie finalizate lucrările la alți 260 de kilometri de autostradă, iar România ar putea depăși 1000 de kilometri de autostradă chiar în 2017.

viewscnt
Afla mai multe despre
ministrul transporturilor
autostrada