Ministrul Transporturilor anunță că taxa de la Fetești va fi suspendată până la finalizarea lucrărilor la podul peste brațul Borcea

Ministrul Transporturilor anunță că taxa de la Fetești va fi suspendată până la finalizarea lucrărilor la podul peste brațul Borcea
scris 10 mai 2023

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că taxa de la Fetești va fi suspendată până la finalizarea lucrărilor la podul peste brațul Borcea, precizând că cestea ar putea fi încheiate până la începutul lunii august.

Sorin Grindeanu a declarat că dorește suspendarea acestei taxe deoarece circulația în zona respectivă va crea un disconfort.

Urmărește-ne și pe Google News
Țările cu cele mai mari și cele mai mici prețuri din Europa la încărcarea mașinilor electrice: România, printre cele mai ieftine CITEȘTE ȘI Țările cu cele mai mari și cele mai mici prețuri din Europa la încărcarea mașinilor electrice: România, printre cele mai ieftine

“Împreună cu domnul Pistol, având totuși o perioadă în care intrăm în zona estivală, având în vedere că există aceste lucrări pe podul de la Fetești, brațul Borcea și care vor crea un disconfort în perioada următoare, l-am rugat pe domnul Pistol să ia în calcul următorul lucru. Pe această perioadă până la terminarea lucrărilor să vedem dacă putem și cred că putem să eliminăm taxa de pod”, a afirmat Grindeanu.

El a precizat că lucrările la podul peste brațul Borcea ar putea fi încheiate la începutul lunii august, scrie News.ro

“În momentul în care s-a început decopertarea în această ultimă etapă lucrurile au stat mai prost decât s-a anticipat. Nimeni nu vrea să își asume să facă lucrări de mântuială pe acest proiect important, noi am sperat că undeva la sfârșitul lunii iunie puteam să îl dăm în circulație, pare că se duce și în luna iulie. Și atunci, fiind în vârf de sezon, toate aceste lucrări vor crea un anumit disconfort și cred că noi putem să ne asumăm în această perioadă până la finalizarea acestor reparații să ne asumăm această decizie. Începând de cât mai repede, dar ține de CNAIR. De aceea am făcut și public acest lucru ca să faceți presiune pe domnul de la CNAIR. E o chestiune de zile. Reparațiile sper să se termine până la început de august”, a mai declarat ministrul Transporturilor.

CNAIR anunța că în luna februarie au fost reluate lucrările de reabilitare la Podul peste brațul Borcea, situat pe Autostrada A2, iar pe perioada lucrărilor, Calea II de circulație, sensul Constanța-București, între km 143+125 și km 148+315, a fost închisă traficului, circulația fiind deviată pe Calea I, unde se va desfășura în ambele sensuri.

CNAIR preciza că printre lucrările principale care vor fi excutate se numără frezarea sistemului rutier și refacerea acestuia, demontarea/montarea parapetului pietonal, refacerea trotuarului.

Potrivit CNAIR, podul peste brațul Borcea, în lungime de 970 de metri, este un pod combinat de cale ferată și șosea, de tip constructiv, care traversează fluviul Dunărea și, împreună cu podul similar de la Cernavoda, în lungime de 1596 metri, conectează orașele Fetești și Cernavodă din România, între regiunile Dobrogea și Muntenia.

viewscnt
Afla mai multe despre
ministrul transporturilor
fetesti