Livrările Airbus au scăzut

Livrările Airbus au scăzut
scris 10 oct 2024

Livrările Airbus au scăzut cu 9% în septembrie, la 50 de aeronave, comparativ cu perioada similară din 2023, a informat grupul aeronautic european, transmite Reuters.

Datele, care confirmă un raport recent al Reuters, fac ca numărul total de avioane livrate până acum în acest an să ajungă la 497, un avans de 2% față de perioada ianuarie-septembrie 2023.

Urmărește-ne și pe Google News
FOTO Gigant din industria avioanelor a deschis un hub IT în România, în clădirea proprietarilor Dedeman de care s-a interesat și Țiriac CITEȘTE ȘI FOTO Gigant din industria avioanelor a deschis un hub IT în România, în clădirea proprietarilor Dedeman de care s-a interesat și Țiriac

În iulie, cel mai mare producător mondial de avioane a avertizat asupra profitului și a înrăutățit ținta totală de livrări din acest an la 770 de aeronave, de la 800, și a amânat din 2026 în 2027 obiectivul de a avea o producție lunară de 75 de avioane cu fuselaj îngust. Livrările Airbus sunt afectate de deficitul de motoare și alte componente, în condițiile în care lanțul de aprovizionare din industria aerospațială nu reușește să se redreseze după pandemie, scrie Agerpres.

Reprezentanții grupului aeronautic european au dat asigurări că Airbus este în grafic pentru a-și îndeplini obiectivul anual de livrări, de "aproximativ" 770 de aeronave, ceea ce sugerează că firma va trebui să livreze 273 de avioane în trimestrul patru din 2024 pentru îndeplinirea țintei anuale, ceea ce ar reprezenta o creștere de 11% față de perioada octombrie-decembrie 2023.

Industria aerospațială este afectată de lipsa de angajați calificați, în timp ce livrările nu s-au stabilizat, după ce în urma pandemiei mulți furnizori au rămas cu o situație financiară dificilă.

Surse care au dorit să-și păstreze anonimatul au declarat pentru Reuters că directorul general al Airbus, Guillaume Faury, și-a exprimat frustrarea privind nivelul producției.

În 2023, Airbus a reușit să livreze clienților 735 de avioane, depășindu-și ușor obiectivul de 720 de avioane. 

viewscnt
Afla mai multe despre
avioane
airbus