Întârzierile trenurilor de călători au crescut cu 22% anul trecut, la peste 3 milioane de minute

Întârzierile trenurilor de călători au crescut cu 22% anul trecut, la peste 3 milioane de minute
scris 3 iun 2016

Întârzierile trenurilor de călători din România au crescut cu 22% anul trecut, de la 2,55 milioane minute în 2014 la 3,12 milioane minute în 2015, în timp ce viteza medie comercială de deplasare a acestora a avansat cu doar 1%, de la 43,54 la 43,98 km/h, se arată în raportul de activitate pe 2015 al Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA. În 2014, întârzierile scăzuseră cu 21,38% comparativ cu 2013, de la 3,24 milioane minute.

Potrivit documentului citat, întârzierile trenurilor de călători cauzate de CFR SA s-au majorat cu peste 27% în 2015, de la 1,07 la 1,36 milioane minute, pondere mare având întârzierile indirecte (449.260 minute), restricțiile de viteză cauzate de lucrările pe Coridorul IV (727.802 minute) și deranjamentele la instalații (79.799 minute).

Urmărește-ne și pe Google News

Întârzierile cauzate de operatorii de transport feroviar de călători, respectiv CFR Călători plus operatorii privați, au crescut cu peste 13%, de la 457.003 minute în 2014 la 517.365 minute în 2015.

Românii au cumpărat anul trecut jocuri Lego de 17 milioane euro, în creștere cu 34,6% CITEȘTE ȘI Românii au cumpărat anul trecut jocuri Lego de 17 milioane euro, în creștere cu 34,6%

"Întârzierile datorate altor factori (forță majoră, căi ferate vecine, alte întreprinderi, control frontieră de stat etc) au înregistrat o creștere de la 1.025.599 minute în 2014 la 1.244.288 minute în 2015 (cu 21,5% - n.r.), cele mai ridicate fiind întârzierile cauzate de forța majoră și de alte societăți", se mai menționează în raport.

Viteza medie comercială de deplasare a trenurilor de călători, care include restricțiile de viteză, opririle și staționările, a crescut strict marginal în 2015, cu 1%, de la 43,54 la 43,98 km/h. În 2013, viteza fusese de 43,57 km/h.

Situația a devenit și mai precară la nivelul trenurilor de marfă, unde întârzierile s-au majorat cu peste 53% în 2015, de la 16,14 la 24,79 milioane minute. Viteza medie comercială de deplasare a trenurilor de marfă a scăzut cu mai mult de 5% anul trecut, de la 18,85 la 17,80 km/h.

Viteza tehnică de circulație pe rețeaua CFR a crescut cu 1,9% în 2015, de la la 68,88 la 70,20 km/h. 

Deși efectivul de puncte periculoase din rețeaua CFR a scăzut anul trecut, de la 1.248 la 1.215, a crescut în schimb numărul de puncte periculoase unde sunt introduse limitări și restricții de viteză, de la 144 la 169.

Antifrauda a depistat tranzacții fictive cu zahăr și ulei: Prejudiciu de peste 4,73 mil euro CITEȘTE ȘI Antifrauda a depistat tranzacții fictive cu zahăr și ulei: Prejudiciu de peste 4,73 mil euro

În cursul anului 2015 au fost în programul de lucrări un număr de 49 de puncte periculoase, însă doar la 15 dintre acestea lucrările s-au finalizat cu ridicarea restricției, respectiv eliminarea punctului periculos. 

"În anul 2015 a fost programată lucrarea de reparație periodică cu mașini grele de cale cu ciuruirea integrală a prismei căii pe 554,02 km. Realizările la data de 31.12.2015 sunt de 229,81 km, reprezentând 41% din programul anual. Programul de lucrări nu a fost realizat integral datorită, în special, următoarelor cauze : îmbătrânirea parcului de utilaje, astfel randamentul lor are de suferit în fiecare an, și neasigurarea la nivelul necesarului a resurselor financiare pentru executarea lucrărilor de reparații la mașinile grele de cale", se precizează în raportul de activitate pe 2015 al CFR SA.

Prima variantă a legii bugetului de stat pe 2015 aloca CFR SA suma de 150 milioane lei pentru reparații curente la infrastructura feroviară publică. Ulterior, prin acte normative succesive, alocarea a fost redusă de Guvern aproape la jumătate, respectiv la 77,05 milioane lei, din care compania a utilizat efectiv doar 65,6 milioane lei, adică circa 85%.

Lungimea totală a restricțiilor de viteză la finele anului 2015 era de 653,93 km, în scădere cu 14,5% față de 2014, din care 154,96 km era lungimea restricțiilor cu acoperire în timpii de mers (-8,33% față de 2014), iar 498,97 km - lungimea pentru restricțiile fără acoperire (-16,23%).

Lungimea totală a infrastructurii feroviare în exploatare la 31.12.2015 era de 19.867,87 km, respectiv cu circa 68 km mai redusă decât la finalul anului 2014.

viewscnt
Afla mai multe despre
cfr
cfr calatori
cfr sa
intarzieri trenuri
trenuri intarziate
viteza trenuri
mersul trenurilor