HARTĂ Trenul periurban Sibiu intră în linie dreaptă: Primăria Sibiu a semnat protocolul cu Compania Națională CFR

HARTĂ Trenul periurban Sibiu intră în linie dreaptă: Primăria Sibiu a semnat protocolul cu Compania Națională CFR
scris 31 oct 2024

Primăria Sibiu a semnat parteneriatul cu Compania Națională CFR SA pentru un viitor tren periurban care permite utilizarea infrastructurii feroviare existente și prin care CFR va oferi consultanță de specialitate în domeniu. Într-o primă etapă, se propune ca acest tren să conecteze comuna Șelimbăr cu zona industrială vest și cu Aeroportul Internațional Sibiu. Proiectul prevede 13 stații de-a lungul traseului.

”Primăria Sibiu, în calitate de lider al asocierii care gestionează proiectul trenului periurban Sibiu, a semnat parteneriatul cu Compania Națională CFR SA care permite utilizarea infrastructurii feroviare existente și prin care CFR va oferi consultanță de specialitate în domeniu”, anunță primăria.

Urmărește-ne și pe Google News
Toyota Land Cruiser: Legenda off-road revine în forță! CITEȘTE ȘI Toyota Land Cruiser: Legenda off-road revine în forță!

Pentru amenajarea traseului, se va adapta și utiliza infrastructura CFR existentă, care se va completa cu infrastructură nouă pe segmentele de traseu unde aceasta nu există deja sau necesită optimizări. De asemenea, pe anumite porțiuni se va dubla calea ferată pentru ca trenurile să se poată încrucișa, scrie News.ro.

“Am parcurs o etapă importantă în acest proiect de care vor beneficia în primul rând sibienii, dar și forța de muncă din localitățile învecinate. Următorul pas în realizarea acestui obiectiv este elaborarea documentației pentru contractarea serviciilor de elaborare a studiului de fezabilitate. Apoi vom realiza proiectul tehnic și vom contracta lucrările efective. Pentru asigurarea finanțării din fonduri europene, vom depune proiectul în cadrul Programului Transport 2021-2027, pe linia dedicată trenurilor metropolitane”, spune Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

Într-o primă etapă, se propune ca acest tren să conecteze comuna Șelimbăr cu zona industrială vest și Aeroportul Internațional Sibiu, corelat cu implementarea ramificației Turnișor – Tilișca, asigurând astfel o modalitate de transport alternativă și mai prietenoasă cu mediul, inclusiv pentru cetățenii din Șelimbăr care lucrează în zona industrială a Sibiului sau pentru cei care vin în Sibiu pentru școală, serviciu sau cumpărături.

HARTĂ Trenul periurban Sibiu intră în linie dreaptă: Primăria Sibiu a semnat protocolul cu Compania Națională CFR

Linia de cale ferată, fie se va electrifica, fie se va amenaja infrastructura necesară pentru încărcarea trenurilor electrice ușoare care vor fi achiziționate prin acest proiect.

În forma actuală, proiectul prevede 13 stații de-a lungul traseului, din care 2 stații pe teritoriul Șelimbărului și restul de 11 stații pe teritoriul Sibiului. Una dintre stații va fi chiar Gara Sibiu care va deveni un nod de transfer și intermodalitate a transportului urban. Prin urmare, și cei care fac naveta cu trenul dinspre alte localități, odată ajunși în Gară, vor putea utiliza trenul periurban pentru a-și continua deplasarea în oraș.

viewscnt
Afla mai multe despre
tren
sibiu