Primul zbor cargo civil a aterizat astăzi pe Aeroportul Brașov.
Este vorba de un Boeing 767, operat de compania My Freighter, care a adus aproximativ 47 de tone de marfă.
Daniel Ștefan Micu, directorul general al Aeroportului Internațional Brașov Ghimbav (AIBG), și-a început mandatul la finele anului trecut, el anunțând atunci că aeroportul trebuie să își dezvolte activitatea și traficul de călători, în așa fel încât să se poată autosusține financiar începând din 2027-2028.
Aeroportul Brașov-Ghimbav a fost dat în folosință în iunie 2023, fiind primul aeroport nou deschis în țară în ultimii 50 de ani.
În septembrie 2024, aeroportul a solicitat acoradrea unui ajutor de stat.




















