Un total de 42 de autobuze electrice au ajuns la Galați, fiind cumpărate din bani UE.
Este vorba despre 20 de autobuze de 12 metri și 22 de autobuze de 10 metri, cu stațiile de încărcare aferente, în valoare totală de peste 27 de milioane de euro, arată Monitorul de Galați.

3 aprilie - Eveniment Profit Health.forum - Sănătate nouă
16 aprilie - Maratonul de Educație Financiară
Ionuț Pucheanu, primarul municipiului Galați:
„Este o premieră pentru orașul nostru. Pe de o parte, pentru că sunt primele autobuze electrice cu dotări de ultimă generație care vor circula pe străzile din Galați.
Pe de altă parte, este încă un obiectiv îndeplinit: putem vorbi acum despre o flotă de transport public înnoită complet.

Gălățenii merită tot ce este mai bun și din primul moment am spus că aducem în oraș doar mijloace de transport noi și moderne și am reușit. Un oraș modern are un transport modern, civilizat, prietenos cu mediul”.
Primăria municipiului Galați a achiziționat, cu fonduri prin PNRR, 42 de autobuze electrice în cadrul a două contracte (primul pentru 20 de autobuze de 12 metri și cel de-al doilea pentru 22 de autobuze de 10 metri), toate marca SOLARIS BUS & COACH.

Primul contract a vizat 20 autobuze electrice în lungime de 12 metri, 4 stații de încărcare rapidă și 8 stații de încărcare lentă. Autobuzele sunt marca Solaris tip Urbino 12 electric, cu o capacitate de 74 de pasageri. Al doilea contract a vizat 22 autobuze electrice în lungime de 10 metri, 2 stații de încărcare rapidă și 7 stații de încărcare lentă.
Autobuzele sunt marca Solaris tip Urbino E9 electric, cu o capacitate de 59 de pasageri.