Euroins România Asigurare-Reasigurare prezintă public o comparație între tarifele facturate de AutoCar și service-urile asociate, respectiv costurile listate de alte service-uri similare din România, acuzând faptul că diferențele "sunt indecente" și au obligat compania să informeze oficial toate autoritățile competente în domeniu cu privire la faptele apreciate ca nereguli comise de aceste service-uri.
Compania reacționează astfel într-un context în care grupul de firme AutoCar a notificat Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) cu privire la faptul că a solicitat falimentul firmei Euroins la Tribunalul Ilfov pentru 1,5 milioane lei.
AutoCar spune că înregistrează în prezent sume de 5,17 milioane de lei neachitate de către Euroins, dar în prezent, doar 1,5 milioane de lei reprezintă sume cu o vechime mai mare de 60 de zile eligibile solicitării falimentului firmei de asigurări. Întreaga diferență de 3,6 milioane de lei, neachitată de societatea Euroins va îndeplini în scurt timp criteriile de vechime, urmând ca și acele sume să fie adăugate în procesul de faliment intentat de unitățile reparatoare din grupul AutoCar, în următoarele două luni.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
“Din nefericire, orice dialog inițiat cu firma Euroins a eșuat și în cazul grupului AutoCar, societățile din grupul nostru având de recuperat sume din anul 2019. AutoCar se alătură, în acest sens, demersului inițiat de șapte unități reparatoare, două dintre acestea fiind reprezentanțe BMW și Mercedes din România, care au declanșat procedura de cerere a falimentului firmei Euroins. În absența unei autorități care să protejeze consumatorul de asigurări, grupul de firme AutoCar oferă informațiile necesare pentru formularea cererii de faliment împotriva Euroins și poate pune pe cei doritori în legatură cu persoanele care le pot oferi asistență juridica pentru aceste demersuri legale”, susțin reprezentanții Grupului AutoCar.
Aceștia au adăugat că de peste 10 luni au atras atenția, în mod repetat, conducerii ASF, în legătură cu situația financiară a firmei Euroins, precum și a abuzurilor și încălcării legilor – fapte săvârșite de această societate de asigurări -, prezentând documente care susțin cele afirmate.
“Toate aceste discuții, purtate cu documente pe masă, cu persoanele care răspund de funcționarea instituției și de această piață scăpată de sub orice control, au avut rezultatul pe care astăzi îl poate observa o țară întreagă: prețuri ale polițelor RCA care diferă de la 268 lei la 2.975 de lei, pentru același produs, ceea ce ne arată că tariful de referință în asigurări este un eșec total”, mai spun oficialii companiei auto.
CITEȘTE ȘI Doi directori de la Audi și BMW, pe lista scurtă a posibililor CEO ai Jaguar Land Rover De partea cealaltă, Euroins prezintă, ca exemplu, faptul că salariul mediu al unui tinichigiu este de aproximativ 1.000 de euro net, sau 1.800 de euro cu toate contribuțiile și impozitele, potrivit ofertelor de muncă postate pe internet, ceea ce înseamna puțin peste 10 euro, brut, per oră. Conform sursei citate, AutoCar și service-urile asociate ar factura de zece ori mai mult ora de tinichigerie atunci când plătitorul este Euroins România. Deci Autocar și service-urile asociate ar factura Euroins aproape 100 pentru ora de tinichigerie, iar tinichigiul care face treaba este plătit cu o zecime din această sumă.
"Dar suma de 100 de euro, sau 480 de lei, este numai nivelul de început, pentru că Autocar și service-urile asociate au facturat către Euroins România chiar și 661 de lei per oră, plus TVA, pentru „selectare erori memorie” – adică aproape 140 de euro per oră.
De fapt, potrivit statisticilor BAAR pentru 2020, costul mediu al orei de manoperă facturat de service-urile din România este de 151 de lei (31 de euro) per oră. Euroins România a mers și mai departe și a analizat costurile primite direct de la 185 de unități de reparații auto din toată țara, ajungând la un cost mediu la nivel național de 130 de lei (27 de euro) per oră, plus TVA – sume facturate direct către Euroins România de service-uri oneste. Tarifele Autocar pentru manoperă sunt între 480 și 661 de lei (100 – 140 de euro) per oră, plus TVA.
Pe lângă facturarea orelor de manoperă la niveluri indecente, Autocar și service-urile asociate taxează Euroins România și la piesele de schimb cu prețuri „mai grele” cu 174% decât media afișată în sistemul DAT.
Pentru partea de vopsitorie, Autocar și service-urile asociate nu mai pierd timp și dublează pur și simplu tarifele de referință furnizate de sisteme consacrate precum Eurolac sau AZT, plus o suprataxă de 70% asupra valorii constantei", sus'ine Euroins.
Diferența dintre prețurile decente și sumele nejustificate adăugate de Autocar și service-urile asociate devine de obicei motiv de petiții depuse la ASF, alimentând astfel statisticile despre așa zisele plăți cu întârziere ale Euroins România.
Alte prețuri facturate de Autocar și service-urile asociate sunt - conform sursei citate - de exemplu 50 de lei pentru o spălare obișnuită de mașină – dublu, în comparație cu cea mai scumpă spălătorie, sau mănuși de protecție anti-Covid la 21 de lei perechea, sau un fabulos tarif de 634 de lei (132 de euro) pentru dezinfectarea unei mașini.
"Potrivit legislației, asigurătorul are obligația de a rambursa costul unei mașini de înlocuire pe perioada reparației autovehiculului avariat. Și aici, Autocar și service-urile asociate au o abordare specială, din moment ce facturează în medie cu 264% mai mult decât un brand german de lux. Aceasta înseamnă că tariful de închiriere a unei mașini de lux de la reprezentanță este de 223 de lei pe zi, plus TVA, sau 814 lei plus TVA, dacă o închiriați de la Autocar. Dar să presupunem că nu aveți nevoie de o mașină de lux, caz în care diferența între oricine și Autocar și service-urile asociate este de numai 173% pentru una din mărcile auto din țara noastră, sau 184% pentru o altă marcă germană de lux.
Încheiem cu un ultim exemplu al uluitoarei politici de prețuri de la Autocar și service-urile asociate: în cazul unui Ford Focus Generația 3, operațiunea de reparație a ușii dreapta față și înlocuirea ușii dreapta spate a fost facturată către Euroins România cu suma de 26.298,17 lei, adică 5.433,5 euro – mai mult de un sfert din prețul de nou al unui astfel de automobil.
Toate acestea sunt tarife facturate de către Autocar și service-urile asociate către Euroins România și care devin motive pentru depunerea de petiții la ASF. Practic, Euroins România a fost în ultimii trei ani ținta primară pentru tentative concertate de sustragere a resurselor financiare prin exploatarea interpretărilor din legislația cu privire la piața asigurărilor din România.
Practic, art.23 și art.29 din Norma ASF 20/2017 prevăd modul de evaluare a valorii despăgubirii de către asigurătorul RCA dar aceste prevederi legale sunt în mod curent ignorate de către intermediari și singurul mod în care asigurătorii se pot apăra sunt procesele.
Euroins Romania se confruntă practic cu un atac de blocare din partea unui pumn de service-uri lacome, care sufocă activitatea companiei și provoacă în mod indirect prejudicii românilor onești prin supra-aglomerarea departamentului daune cu cereri și facturi absurde.
În consecință, în 2019, ASF a respins aproape 4.500 de astfel de petiții ca fiind nefondate, ceea ce reprezintă aproape 40% din toate petițiile depuse împotriva Euroins România anul trecut.
Mai mult, Euroins Romania a depus sute de plângeri penale pe temei de tentativă de extorcare de fonduri prin facturarea de prețuri umflate pentru reparații, și a inițiat alte sute de procese împotriva acestor service-uri. Mai puțin de 3% din toate cele 137.000 de dosare de despăgubire sunt respinse și sumele nerambursate din cauza unor motive obiective precum expirarea poliței de asigurare sau lipsa vinovăției asiguratului RCA.
Euroins Romania face apel către toți factorii responsabili să amendeze legislația astfel încât să pună punct acestor abuzuri, în beneficiul consumatorilor români care merită produse de asigurare la prețuri corecte, nu pentru a îmbogăți câțiva profitori", mai susține compania.