Firma de investiții a lui Ortega, Pontegadea Inversiones, a plătit peste 1,1 miliarde de dolari canadieni (780 milioane de dolari) pentru proprietate, potrivit unui purtător de cuvânt al companiei, citat de Bloomberg.
În urma tranzacției, Ortega a devenit noul proprietar al Amazon pentru a doua oară în orașul canadian, după achiziția, pentru 272 milioane de dolari, a unui depozit închiriat de Amazon în apropiere de Burnaby.
Inaugurată în 1958 ca o unitate de procesare a Poștei canadiene, The Post a fost reamenajată de QuadReal Property Group într-un complex cu o suprafață de aproximativ 1,1 milioane de metri pătrați de birouri și 185.000 de metri pătrați de spațiu comercial.
Proiectul The Post a reprezentat una dintre cele mai ambițioase reamenajări de patrimoniu din istoria Canadei. Clădirea a fost proiectată de McCarter Nairne & Partners, o firmă de arhitectură de top din Vancouver.
QuadReal va rămâne administratorul proprietății.
Foto: thepostvancouver.com
Ortega, cel mai bogat om din Spania, a investit miliarde de euro în proprietăți emblematice din întreaga lume, precum Haughwout Building din Manhattan și cel mai înalt turn de birouri din Miami. Printre chiriașii săi de renume se numără Meta Platforms și Apple.
Firma sa Pontegadea a investit și în active energetice și de telecomunicații, însă proprietățile imobiliare comerciale și rezidențiale de lux reprezintă majoritatea activelor companiei.
Doar în acest an, compania lui Ortega a investit peste 1,9 miliarde de dolari în achiziții de proprietăți, în SUA, Canada și Europa.
În Canada, Ortega deține, pe lângă clădirea The Post achiziționată acum, Royal Bank Plaza din Toronto, precum și depozitul de lângă Vancouver închiriat către Amazon.
Ortega, în vârstă de 89 de ani, are o avere estimată la 114 miliarde de dolari potrivit Indexului Miliardarilor calculat de Bloomberg.
Averea spaniolului a crescut cu 12,4 miliarde de dolari de la începutul anului, interval în care acțiunile Inditex s-au depreciat cu 4,5%.
Cofondatorul Inditex, grup ce reunește branduri precum Zara, Bershka și Stradivarius, ocupă în prezent locul 17 în topul celor mai bogați miliardari ai lumii și este al doilea cel bogat european, după francezul Bernard Arnault, principalul acționar al LVMH Moët Hennessy Louis Vuitton, a cărui avere netă este estimată la 192 miliarde de dolari.
Pariurile imobiliare ale lui Ortega sunt finanțate din dividendele de la Inditex, compania-mamă a Zara, brand de modă care își sărbătorește cea de-a 50-a aniversare în acest an.
Pentru a evita plata unor impozite mari pe avere, Ortega reinvestește în mod regulat miliardele pe care le primește anual ca principal acționar al Inditex, cu o participație de 59%, deținută prin intermediul Pontegadea Inversiones.
În acest an, Inditex a anunțat majorarea dividendelor către acționari cu 9%, Ortega urmând să încaseze, în premieră, dividende de peste 3 miliarde de euro.
Investițiile anunțate de Pontegadea în 2025

















