Compania Avant Airports, liderul consorțiului româno-ucrainean care a concesionat în urmă cu un an activele fostului aerodrom militar Alexeni din județul Ialomița, în vederea construirii și operării primului aeroport privat din România, gândit să devină cel mai mare hub cargo din Europa de Est, spune că în curând va demara etapa de proiectare detaliată.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
″Conform angajamentelor asumate prin contract, Avant Airports are responsabilitatea dezvoltării și operării aeroportului în termen de 48 de luni. În această perioadă, au fost derulate activități esențiale pentru avansarea proiectului, în parteneriat cu NACO, lider global în consultanță și proiectare aeroportuară″, este mesajul Avant Airports.

16 aprilie - Maratonul de Educație Financiară
Luna aceasta va fi finalizat Master Planul și documentația premergătoare fazei de proiectare detaliată. În paralel, sunt în derulare studiile tehnice necesare pentru demararea următoarei etape.
Aeroportul va fi proiectat pentru a asigura operarea tuturor tipurilor de aeronave, inclusiv Boeing 747 Cargo, și va include facilități dedicate atât transportului de marfă, cât și companiilor aeriene low-cost.

Avant Airports mai menționează că se află într-un stadiu avansat al discuțiilor cu instituții financiare și investitori internaționali din Statele Unite ale Americii, Elveția, Finlanda și India, pentru asigurarea finanțării necesare implementării proiectului.
Pentru a încorpora în proiect perspectivele viitorilor utilizatori, va fi lansată o consultare publică dedicată colectării sugestiilor privind facilitățile terminalului.

″Compania își reafirmă angajamentul pentru transparență și va oferi periodic informații privind stadiul lucrărilor și următoarele etape ale proiectului. În luna aprilie va fi prezentat designul conceptual al aeroportului, alături de detalii privind arhitectura și funcționalitatea acestuia″, conchide Avant Airports.
Celălalt asociat din consorțiul concesionar este compania Avtomagistral Pivden din Ucraina, ofertantă în diferite proiecte de infrastructură din România și implicată și în reconstrucția pistei aeroportului Satu Mare.