Cu întreaga industrie auto europeană afectată, producătorul de componente Compa își reduce activitatea

Cu întreaga industrie auto europeană afectată, producătorul de componente Compa își reduce activitatea
scris 2 apr 2020

Compa Sibiu a notificat investitorii de la Bursa de Valori București, unde este listată, că trece la reducerea temporară a activității pentru 30 de zile. Întreaga industrie auto este afectată, la nivel mondial, de coronavirus.

Analiști din piețele financiare internaționale avertizau încă din etapa crizei precedente că industria auto are supracapacități de producție la nivel mondial și este dependentă de sistemul financiar care permite achiziții masive în leasing sau pe datorie, dar și de schemele de stimulare a cumpărărilor mașinilor la standarde ecologice tot mai ridicate, care determină o frecvență peste ce ar fi normal a ratelor de înlocuire în flotele companiilor, dar și în ceea ce privește achizițiile individuale.

Urmărește-ne și pe Google News

De la declanșarea pandemiei de coronavirus, industria se arată ca una din verigile slabe ale economiei mondiale, iar multe fabrici și-au închis temporar activitatea. Unda de șoc se propagă și către România, unde deja industria componentelor auto operează cu marje atât de mici încât are dificultăți în recrutarea forței de muncă, pe care firmele din domeniu le semnalează periodic.

Dacia, în genunchi pe piețele din Italia și Spania. Scăderea vânzărilor de mașini din Italia se apropie de 90% CITEȘTE ȘI Dacia, în genunchi pe piețele din Italia și Spania. Scăderea vânzărilor de mașini din Italia se apropie de 90%

Unul din jucătorii dn această piață, Compa Sibiu (CMP) a notificat Bursa de Valori București, unde societatea este listată, că începând de ieri își reduce activitatea. Funcționarea sub parametrii anteriori se va prelungi pe întreg parcursul lunii aprilie, iar contractele individuale de muncă se vor suspenda pentru o mare parte din salariați. „Măsurile sunt luate având în vedere contextul economic dificil creat de  pandemia Covid 19, starea de urgență declarată pe teritoriul  României, notificările transmise de furnizori și clienți cu privire la suspendarea activității acestora, ceea ce determină o scădere drastică a comenzilor și a volumului de muncă”, explică emitentul în informarea către investitori. Activitatea productivă se va desfășura pe perioada celor 30 de zile cu un număr redus de salariați, fiind adaptată la volumul comenzilor. Activitatea indirect productivă este redusă la minim.

Compa a realizat anul trecut venituri totale de 772,34 milioane lei, în creștere marginală, cu 0,61% față de cele de 767,67 milioane lei din 2018. În același interval de raportare, profitul net a coborât cu 7,43%, la 33,24 milioane lei, de la 35,91 milioane lei, iar propunerea pentru AGA de bilanț, probabil și în prefigurarea etapei dificile pe care societatea o parcurge, este aceea ca nimic din acest câștig net să nu plece către acționari sub formă de dividende.

Fiat Chrysler vrea să amâne plata unei părți a salariului angajaților. CEO-ul Mike Manley renunță la 50% din salariu CITEȘTE ȘI Fiat Chrysler vrea să amâne plata unei părți a salariului angajaților. CEO-ul Mike Manley renunță la 50% din salariu

Fabrici auto de pe tot cuprinsul Uniunii Europene sunt închise. Volkswagen tocmai a confirmat o menținere a sistării activității de bază până pe data de 19 aprilie, prelungind o închidere inițial programată pentru 2 săptămâni. “Trebuie să fim pregătiți să trăim cu amenințarea pentru mult timp”, afirmase atunci Herbert Diess, președintele grupului auto german.

Corporațiile Fiat Chrysler și PSA Group încă lucrează pentru redeschiderea facilităților de producție. Constructorii locali, care au anunțat mai târziu închiderile uzinelor, au planificat de la bun început termene mai îndepărtate, în aprilie. Dacia are prevăzută data de repornire pe 5 aprilie, iar Ford a precizat că momentul repornirii va fi anunțat ulterior.

viewscnt
Afla mai multe despre
compa
bvb
bursa