Procurorii germani au început urmărirea penală împotriva lui Karl-Thomas Neumann, fost CEO al Continental, sub acuzația de fraudă, într-un dosar care are ca obiect manipularea emisiilor de CO2 pe automobilele VW, în celebrul scandal Dieselgate, din 2015. Altături de Neumann mai sunt cercetați alți trei directori.
Parchetul din Hanovra a anunțat începerea urmăririi penale împotriva a trei manageri ai Continental, între care cel mai important este Karl-Thomas Neumann, fost CEO.
Acesta a declarat jurnaliștilor germani că este nevinovat și că nu a comis nicio faptă care ar putea să fie ilegală în legătură cu emisiile mașinilor diesel. El a refuzat să comenteze acuzațiile, până când avocații săi vor citi cu atenție dosarul prin care acesta este acuzat.
Continental a fost furnizor pentru componentele care au fost considerate cauza încălcărilor legii în cazul dosarului Dieselgate. Motoarele erau echipate cu un dispozitiv care își schimba comportamentul în funcție de locul în care se afla vehiculul. Atunci când mașina era pe un stand de testare, emisiile mașinii erau substanțial reduse, pentru a respecta legislația.
Continental a acceptat în acest an o amendă în valoare de 100 de milioane de euro, în urma înțelegerii încheiate cu procurorii, compania acceptând vinovăția „din neglijență”. Procurorii au anunțat încă de atunci că înțelegerea cu compania nu înlătură răspunderea penală a managerilor din acea perioadă.
Nu mai puțin de 12 milioane de dispozițitive de control au fost livrate de Continental începând cu 2007 către Volkswagen, pentru a fi instalate pe mașinile echipate cu motorul diesel vizat de scandalul Dieselgate.
Dispozitivele de control aveau instalat un software care reușea să „păcălească” testele de emisii, dar permitea revenirea la parametrii inițiali în timpul rulării pe șosea, astfel că emisiile erau mult mai mari decât cele afișate de constructor.
CITEȘTE ȘI Roxana Capătă, Director Ford România: Propunem un Program Rabla fără delimitări între Clasic și Plus, cu trei piloni de emisii și o singură mașină casată. Despre mașini vechi și fiscalizarea importurilor SH. Ford lansează propriul program EcoBonusManipularea emisiilor pe motoarele diesel a ieșit la iveală în SUA, în 2015, în urma testelor realizate de o organizație non-profit, care a alertat autoritățile.
Karl-Thomas Neumann, CEO al Continental în perioada în care au fost livrate dispozitivele de control către VW Group. Ulterior, el a lucrat chiar pentru VW Group, până în 2012. Ulterior, până în 2017, a fost CEO al Opel, în perioada în care marca aparținea de General Motors. În prezent, Neumann este membru al board-ului Polestar.