După separea Aumovio (fosta divizie Automotive), Continental a finalizat și vânzarea ContiTech, ceea ce marchează transformarea companiei într-un producător exclusiv de anvelope. Acest lucru a adus o inevitabilă reducere a veniturilor în al doilea trimestru al acestui an, dar asta nu a însemnat și o scădere a profitului.
Potrivit datelor raportate de companie, veniturile Continental au scăzut cu aproximativ 500 de milioane de euro, la 4,4 miliarde euro, în trimestrul 2, adică o reducere cu -9,1% față de anul precedent. Valoarea ajustată cu efectele valutare și cele de consolidare este de numai -0,3% mai mică decât cea din 2025.
În același timp, profitul operațional ajustat a crescut de la 422 de milioane de euro în anul precedent la 570 de milioane de euro în aceeași perioadă. Marja EBIT ajustată s-a îmbunătățit astfel la 12,9%, comparativ cu 9,6% în trimestrul similar al anului precedent, fiind evidentă îmbunătățirea situației financiare a companiei odată cu concentrarea pe afacerea cu anvelope.
Divizia de anvelope a realizat vânzări trimestriale de 3,3 miliarde de euro, practic neschimbate față de anul precedent, cu o marjă semnificativ îmbunătățită de 15,3% (T2/2025: 12,1%).
Ultimele rezultate ale ContiTech, înainte de vânzare, au tras în jos compania. Veniturile au scăzut în trimestrul 2 cu aproape 30%, ajungând la 1,1 miliarde de euro, din cauza vânzării OESL. Randamentul ajustat al vânzărilor a scăzut, de asemenea, ușor, la 6,9%. Potrivit companiei, rezultatul este considerat solid, având în vedere mediul de piață slab.
"Ne-am crescut semnificativ profitabilitatea și fluxul liber de numerar. Principalii factori care au condus divizia Anvelope au fost o pondere mai mare a anvelopelor cu dimensiuni de 18 inch și peste, impactul mai mic al cursurilor de schimb și tarifelor, precum și efectele pozitive ale prețurilor materiilor prime. Pentru a doua jumătate a anului, însă, ne așteptăm ca costurile materiilor prime să crească substanțial și am luat deja măsuri pentru a rezolva această problemă", a declarat directorul financiar al Continental, Roland Welzbacher.
Perspectivele revizuite ale grupului pentru întregul an includ acum doar afacerea cu anvelope. Continental se așteaptă la vânzări totale între 13,2 miliarde de euro și 14,2 miliarde de euro și la o marjă EBIT ajustată între 12,0 și 13,5%.
Vânzarea ContiTech fondului Lone Star Funds va genera 4,25 miliarde de euro, din care aproximativ 3,1 miliarde de euro în numerar. O mare parte din venituri va fi utilizată ca „dividend special sau o combinație între un dividend special și răscumpărarea de acțiuni”. „Credem că prețul de achiziție este corect și adecvat. Și mai presus de toate, avem acum o perspectivă clară pentru toate părțile interesate: pentru angajații noștri, dar și pentru clienții noștri”, a declarat Welzbacher.
Sub rezerva aprobărilor de reglementare, tranzacția ar putea fi finalizată până la sfârșitul anului. Anul trecut, Continental și-a separat divizia auto, care a fost listată la bursă sub denumirea Aumovio.
















