Constructorul chinez BYD ridică o fabrică de mașini electrice, lângă Dacia, în Maroc

Constructorul chinez BYD ridică o fabrică de mașini electrice, lângă Dacia, în Maroc
scris 11 dec 2017

Producătorul chinez de automobile BYD își va construi propria fabrică de automobile în Maroc, în orașul Tanger, la doi pași de uzina Dacia. Chinezii vor să construiască în acea zonă mașini electrice pentru europeni.  

Ajutați de acordul încheiat între China și Maroc pentru construirea unui parc industrial în Tanger, un Sillicon Valey nord-african, constructorul BYD, în asociere cu miliardarul amercian Warren Buffet, investește într-o nouă fabrică în regiunea Europei, unde dorește să producă atât automobile electrice, cât și baterii pentru toată gama de vehicule. Startul producției este prevăzut pentu anul viitor, ceea ce înseamnă că vorbim despre un ritm de construcție foarte rapid.

Urmărește-ne și pe Google News

BYD a deschis deja prima uzină de vehicule din Europa, anul acesta, în Ungaria, unde a investit circa 20 de milioane de euro, pentru producția de autobuze electrice și baterii. De asemenea, BYD a anunțat o investiție de 10 milioane de euro în Franța, tot pentru autobuze electrice. Peste ocean, BYD a ridicat deja o uzină de autobuze electrice, iar în Canada intenționează să producă vehicule utilitare de tip camioane sau mașini de gunoi, propulsate, de asemenea, electric.

RAR va fi supravegheată de Comisia Europeană. UE a câștigat dreptul de a superviza activitățile de omologare și verificare a autovehiculelor și va putea retrage mașini de pe întreaga piață CITEȘTE ȘI RAR va fi supravegheată de Comisia Europeană. UE a câștigat dreptul de a superviza activitățile de omologare și verificare a autovehiculelor și va putea retrage mașini de pe întreaga piață

Statul marocan a anunțat că intenționează să mai atragă și un constructor, după Renault – Dacia, care are deja două uzine în Tanger și Casablanca, și PSA, care a lansat ridicarea propriei uzine, ajungând astfel la 1 milion de vehicule anual.

Maroc are semnat un acord de liber schimb cu UE, astfel că automobilele produse în țara nord-africană nu sunt purtătoare de taxe la importul lor pe piața europeană. În același timp, costul cu salariile este extrem de mic, sub nivelul celor din estul Europei. În plus, companiile care investesc sunt scutite de impozit pe profit în primii 5 ani de activitate.

BYD (numele este acronimul expresiei „Build Your Dreams”) este specializat în producerea de vehicule electrice, baterii, camioane și alte agregate propulsate electric, fiind unul dintre cei mai mari constructori de vehicule electrice din lume. Pe piața chineză are un joint-venture cu Daimler, alături de care produce vehicule sub brandul Denza.

viewscnt
Afla mai multe despre
byd
maroc
renault
dacia