Compania americană Delta Air Lines a comandat până la 40 de avioane noi Airbus A350-1000

Compania americană Delta Air Lines a comandat până la 40 de avioane noi Airbus A350-1000
scris 14 ian 2024

Delta Air Lines a dezvăluit o comandă pentru până la 40 de aeronave noi Airbus A350-1000 cu corp larg, livrările primelor 20 de avioane fiind programate să înceapă în 2026. 

Comanda va face probabil din Delta primul transportator american care va opera modelul respectiv de aeronavă, arată News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Delta a spus că are opțiuni pentru încă 20 de avioane.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

A350-1000, destinat curselor pe distanțe lungi, poate găzdui confortabil între 350 și 410 de pasageri și are o cantitate mare de spațiu pentru cabinele premium, potrivit producătorului european de avioane.

Lider al transportatorilor și fermierilor, după discuțiile cu ASF: Cerințele noastre nu sunt luate în calcul. Reacția președintelui ASF CITEȘTE ȘI Lider al transportatorilor și fermierilor, după discuțiile cu ASF: Cerințele noastre nu sunt luate în calcul. Reacția președintelui ASF

CEO-ul Delta, Ed Bastian, a declarat că avioanele vor înlocui avioanele Boeing 767.

”Aceste avioane completează strategia flotei noastre și vor oferi clienților o experiență de clasă mondială pentru călătorii internaționali, cu mai multe locuri premium, ecartament mai mare și facilități excelente pentru clienți”, a spus el la apelul pentru veniturile companiei.

Delta s-a poziționat ca o companie aeriană premium și caută să atragă călători dornici să plătească pentru altceva decât doar un loc.

Veniturile sale din cabinele premium le-au depășit pe cele de la locurile low-cost încă de la pandemie.

În timp ce transportatorul cu sediul în Atlanta a plasat o comandă pentru 100 de avioane Boeing 737 MAX 10 în 2022, acesta este în primul rând un client al Airbus.

Retailer gigant intră în România CITEȘTE ȘI Retailer gigant intră în România

La sfârșitul lunii septembrie, compania avea 65 Airbus A330 și 28 A350-900 cu corp larg, cu angajamente să achiziționeze încă 16 din fiecare.

Delta se așteaptă că avioanele cu două culoare vor ajuta compania să-și dezvolte rețeaua în regiunea Asia-Pacific, care a rămas în urma SUA și Europa în ceea ce privește redresarea cererii globale de călătorii după pandemie.

Delta a anunțat, de asemenea, un acord de service cu Rolls-Royce, pentru a deservi motoarele Trent XWB-97 care alimentează avioanele A350-1000.

United Airlines este singurul alt transportator american care a comandat până acum avioane A350, în cazul său 45 dintre aparatele A350-900 mai mici. Cu toate acestea, niciunul nu a fost încă livrat.

Document semnat de Guvern cu transportatorii CITEȘTE ȘI Document semnat de Guvern cu transportatorii

Operatorii actuali de avioane A350-1000 la nivel global includ British Airways, Qatar Airways și Cathay Pacific Airways din Hong Kong.

Joi, Airbus a raportat comenzi anuale record de avioane și a confirmat o creștere cu 11% a livrărilor în 2023, menținându-se pentru al cincilea an pe primul loc în privința producției, față de rivalul Boeing.

viewscnt
Afla mai multe despre
delta air lines
airbus a350-1000
comanda
avioane