CNAIR a desemnat câștigătorul pentru proiectarea și execuția Tronsonului 4 al Drumului Expres Craiova – Pitești

CNAIR a desemnat câștigătorul pentru proiectarea și execuția Tronsonului 4 al Drumului Expres Craiova – Pitești
scris 1 iul 2020

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a desemnat câștigătorul pentru proiectarea și execuția Tronsonului 4 al Drumului Expres Craiova – Pitești, în lungime de 31,88 km. Asocierea câștigătoare a obținut 200 de puncte, valoarea contractului fiind de peste 617 milioane de lei, fără TVA.

Potrivit CNAIR, ofertantul desemnat caștigător este ASOCIEREA S.C. SA&PE CONSTRUCT S.R.L. - S.C. SPEDITION UMB S.R.L. - S.C. TEHNOSTRADE S.R.L. (S.C. SA&PE CONSTRUCT S.R.L. - Lider de asociere), cu prețul de 617.080.915,60 Lei fără TVA și un punctaj total de 100 puncte, din care 50 de puncte pentru componenta financiară și 50 de puncte pentru componenta tehnică, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
DECIZIE Șoferii Uber, Bolt, Yango vor putea primi autorizație și pentru un alt tip de autovehicule CITEȘTE ȘI DECIZIE Șoferii Uber, Bolt, Yango vor putea primi autorizație și pentru un alt tip de autovehicule

Durata contractului este de 36 de luni, din care 12 luni perioada de proiectare și 24 luni perioada de execuție a lucrărilor

Perioada de garanție a lucrărilor ofertată este de 10 ani.

Obiectul contractului îl reprezintă proiectarea și execuția lucrărilor pentru construcția Drum Expres Craiova – Pitești, Tronsonul 4, cu o lungime de 31,88 km.

Construcția acestui drum expres se desfășoară pe teritoriul Județului Argeș și începe la sud de localitatea Lunca Corbului (km 89+300), traversează localitățile Albota și Costești, ocolește pe la sud localitatea Bradu, după care se racordează la Autostrada A1 București - Pitești la km 121+185.

Semnarea contractului de achiziție publică va fi posibilă după expirarea perioadei de depunere a eventualelor contestații si respectiv după soluționarea tuturor contestațiilor/plângerilor formulate în cadrul procedurii de atribuire.

viewscnt
Afla mai multe despre
cnair
craiova – pitești