Administrația din municipiul Caracal înființează primul sistem de transport public cu autobuze ecologice, printr-un proiect cu finanțate europeană de 24,8 milioane lei, iar prima linie de autobuze ar urma să fie funcțională la finalul acestui an sau în prima parte a anului viitor, a anunțat primarul Ion Doldurea.
Lipsa transportului public local și distanțele mari dintre cartiere sunt printre motivele înființării sistemului de transport public cu autobuze, a precizat Doldurea, care a menționat că în lipsa unei rețele de transport în comun elevii sunt duși la școli de către părinți cu autoturismele și se aglomerează traficul, transmite Agerpres.

„Am început demersurile pentru înființarea transportului public în Caracal de mai mult timp și anul trecut am depus cererea de finanțare din fonduri europene. Este nevoie de linie de autobuze în primul rând pentru elevi și vârstnici, dar și pentru ceilalți cetățeni, în condițiile în care distanțele dintre cartiere sunt destul de mari. Elevii sunt duși de părinți la școală cu mașinile personale, se aglomerează circulația”, a spus Ion Doldurea.
Prima linie de autobuze ar putea fi operațională în municipiul Caracal la finalul acestui an sau în prima parte a anului 2026, a menționat Doldurea.

„Vom semna în martie contractul de finanțare, apoi vor urma procedurile de achiziție pentru autobuzele electrice și pentru amenajările necesare funcționării transportului public. Dacă estimez optimist, spun că vom avea transport public cu autobuze la Caracal la finalul anului 2025, dacă nu, cel mai târziu în primăvara anului viitor”, a mai declarat primarul.
Edilul a menționat că înființarea transportului public cu autobuze ecologice va avea impact pozitiv și asupra mediului, populația având posibilitatea să folosească mijloace de transport în comun și să circule mai puțin cu autoturismele personale.
Investiția este este 24,8 milioane lei, cu fonduri obținute prin Programul Operațional Regiunea Sud-Vest Oltenia 2021-2027, prioritatea 4 – Mobilitate urbană sustenabilă, după ce în luna mai 2014 Primăria a depus în acest sens cererea de finanțare.
Contractul de finanțare cu ADR Sud-Vest Oltenia va fi semnat la începutul lunii martie.