BYD a depășit VW pe piața din China, pentru prima dată în istorie. Tesla Model Y, cel mai vândut model

BYD a depășit VW pe piața din China, pentru prima dată în istorie. Tesla Model Y, cel mai vândut model
scris 29 ian 2024

Vânzările BYD, care a devenit oficial cea mai vândută marcă de automobile electrice din lume, în trimestrul 4 din 2023, au depășit pe piața internă din China rezultatele VW pentru prima dată în istorie.

Volkswagen nu mai este cea mai vândută marcă auto din China, odată cu instalarea pe această poziție a celor de la BYD, noua vedetă a industriei auto chineze. Vânzările BYD au depășit VW pe parcursul anului 2023, încă din prima parte a anului, astfel că finalul de an nu a mai reprezentat o surpriză pentru nimeni. Trebuie precizat și faptul că vânzările VW sunt realizate de cele două companii distincte, în care constructorul german este asociat cu SAIC și cu FAW.

Urmărește-ne și pe Google News
FOTO CFR lansează „Trenul Unirii CITEȘTE ȘI FOTO CFR lansează „Trenul Unirii

În total, BYD a vândut pe piața din China 2,5 milioane de autoturisme, atât electrice, cât și hibride, în urma unei creșteri foarte mari, de 43%, comparativ cu anul anterior. Volkswagen a vândut 2,2 milioane de autoturisme, un rezultat similar cu cel din anul anterior (-0,2%), conform datelor publicate de Asociația Producătorilor de Autoturisme din China. Cotele de piață ale celor două mărci au fost apropiate, cu 11,85% pentru BYD și, respectiv, 10,27% pentru Volkswagen.

Pe locul al treilea s-a clasat Toyota, cu 1,7 milioane de autoturisme vândute, în scădere cu 3,8%, iar pe locul 4 – Honda, cu 1,2 milioane și un declin de 12,3%. Următoarea marcă locală, Changan, s-a clasat abia pe locul 5, cu mai puțin de un milion de autoturisme vândute. Geely, Wuling, BMW, Nissan și Audi sunt următoarele mărci din clasamentul vânzărilor de autoturisme din China.

INFOGRAFICE Schimbare în cota de piață a culorilor acromatice din piața auto CITEȘTE ȘI INFOGRAFICE Schimbare în cota de piață a culorilor acromatice din piața auto

Datele nu cuprind vânzările de automobile din import, însă volumul acestora nu este suficient de mare încât să influențeze ierarhia vânzărilor.

În total, potrivit datelor CPCA, companiile auto au vândut în 2023 21,7 milioane de autoturisme, cu 5,6% mai multe decât în anul anterior. Segmentul de autoturisme cu motoare cu combustie a fost însă într-un declin evident, de 6 procente, respectiv 14 milioane de autoturisme, cu aproape un milion mai puține decât în 2022. Segmentul de mașini cu motoare electrice și PHEV, așa numitele NEV (New Energy VEhicles) a ajuns la 7,7 milioane de unități, cu 36,5% mai multe față de anul 2022 și o pondere de 35,7% din totalul pieței auto.

România a atins un nou record de producție de mașini la Mioveni și Craiova CITEȘTE ȘI România a atins un nou record de producție de mașini la Mioveni și Craiova

Pe segmentul de autoturisme electrice, BYD a acaparat pur și simplu piața, ajungând la o cotă de peste 25 de procente, cu cele 1,3 milioane de vehicule vândute. La mare distanță, Tesla a vândut 603.664 autoturisme pe piața locală (11,7% din piața locală de EV), din care Model Y a reprezentat peste 60%. Volkswagen este singurul brand european din top 10 al vânzărilor de mașini electrice din China, pe locul șase, cu un volum de 155.519 unități livrate și o cotă de numai 3%. Volumul vânzărilor de atuomobile complet electrice a fost de 5,1 milioane de unități.

Tesla a reușit să păstreze primul loc în clasamentul celor mai vândute modele din China, cu Model Y, pe locul al doilea fiind clasat BYD Qin Plus, cu 434.213 unități, iar pe locul 3, BYD Song Plus. Nissan Sylphy, un model dedicat pieței chineze, este pe locul patru, iar VW Lavida, pe locul 5.

viewscnt
Afla mai multe despre
byd
masini china
masini electrice