Blocajul parțial al guvernului american, care a depășit 20 de zile, devenind el mai lung din istoria SUA, perturbă procesele de înregistrare a ofertelor publice inițiale și ar putea întârzia unele dintre cele mai mari listări așteptate în acest an, între care cele ale Uber și Lyft, transmite MarketWatch.
În condițiile în care ianuarie și februarie numărul ofertelor noi este mai scăzut, întrucât companiile trebuie să finalizeze raportările financiare anuale, blocajul guvernamental ”începe să întârzie procesarea ofertelor publice”, a declarat Kathleen Smith, director la fondul de investiții Renaissance Capital, scrie News.ro.
Motivul este că în timpul blocajului guvernamental Comisia americană pentru bursă și valori mobiliare (SEC) nu poate să răspundă și să aprobe actele depuse de emitenți pentru înregistrarea dosarelor, înainte de listare.
CITEȘTE ȘI Mercedes-Benz, marca premium cea mai vândută în lume și în 2018. Și BMW se prezintă numărul 1, pe un anumit segment”Credem că nu a contat prea mult în timpul sărbătorilor, dar în condițiile în care blocajul continuă, numărul dosarelor crește, ceea ce va întârzia procesele de listare pentru companii de toate mărimile, inclusiv cele ale unor companii mari ca Uber, Luft, Slack, Pinterest etc”, a spus Smith.
Timothy Kviz, manager partener la BDO pentru servicii SEC, este de acord cu acest punct de vedere.
”Până când nu vor fi reluate activitățile guvernului și ale SEC, nu vor avea loc niciun fel de tranzacții”, a spus Kviz.
Dacă blocajul va continua o lungă perioadă de timp, companiile vor ajunge în situația în care declarațiile lor financiare trimestriale vor fi prea vechi și va fi necesar să includă date aferente trimestrului următor. Datele respective vor trebui să fie audiate pentru a fi incluse în prospectul de emsiune, ceea ce va crea o nouă înârziere.
Unele companii ar putea fi totuși avantajate de această întârziere având în vedere scăderile de pe piața bursieră de la sfârșitul lui 2018 și începutul lui 2019, consideră Smith.
Uber a raportat pierderi de 1,07 miliarde de dolari în trimestrul al treilea, în timp ce veniturile au crescut cu 38%, la 2,95 miliarde de dolari, față de aceeași perioadă a anului anterior.
Lyfy a raportat în trimestrul al treilea venituri de 563 de milioane de dolari și pierderi de 254 de milioane de dolari.