APIA vede viitorul în România: Electrificatele, așa-numitele vehicule „verzi” - pondere mai mare de 3 ori decât mașinile diesel

APIA vede viitorul în România: Electrificatele, așa-numitele vehicule „verzi” - pondere mai mare de 3 ori decât mașinile diesel
scris 19 feb 2024

Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile din România (APIA) a anunțat că estimează o creștere de numai o cifră în acest an a pieței de automobile noi, susținută în special de autoturismele electrice, care vor crește cu un procent mai mic decât în anii anteriori, dar cu mult peste media pieței în ansamblul ei.

Românii vor cumpăra și în 2024 cel puțin la fel de multe autoturisme noi, după cum arată analizele APIA, care vorbesc despre „o creștere moderată” în acest an, respectiv un avans de 5% al vânzărilor, ceea ce înseamnă că am putea atinge pragul de 150.000 de autoturisme noi, la finalul anului. Segmentul de autoturisme electrificate (BEV, PHEV și HEV) va avea și în 2024 cel mai alert ritm de creștere, potrivit APIA, cu 24,4% mai multe, raportat la volumul din 2023.

Urmărește-ne și pe Google News
FOTO Volkswagen a prezentat primul său break electric CITEȘTE ȘI FOTO Volkswagen a prezentat primul său break electric

Segmentul lărgit, al autoturismelor electrificate, așa-numitele vehicule „verzi”, ar putea ajunge la o pondere mai mare de trei ori decât cea pe care o mai dețin mașinile diesel.

„În anul 2024, piața auto românească va continua să evolueze, anticipând o creștere moderată de 5,3%, reflectând o adaptare la noile dinamici economice, sociale și politice. Chiar și la 150.000 de autoturisme noi ce vor fi vândute în acest an, piața românească rămâne sub nivelul anilor 2018 și 2019, demonstrând impactul de lungă durată al pandemiei de coronavirus. În ciuda provocărilor, autoturismele electrificate vor rămâne în centrul atenției, cu o creștere estimativă de 24,4%, în timp ce vânzările autoturismelor pur electrice - chiar dacă într-un ritm mai lent - vor continua să crească, ajungând la o cotă de piață estimată la 12,7%”, a declarat Dan Vardie, președintele APIA.

ULTIMA ORĂ FOTO Dacia prezintă noile versiuni Sandero, Logan și Jogger, cu noi sisteme de asistență și mici modificări estetice CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ FOTO Dacia prezintă noile versiuni Sandero, Logan și Jogger, cu noi sisteme de asistență și mici modificări estetice

Pe segmentul de vehicule comerciale ușoare și minibuse, APIA prognozează o creștere de 7,2% față de anul 2023, iar pentru vehiculele grele și autobuze estimarea țintește o creștere de 5,1%.

Creșterile vor fi mai mari pe segmentul compact (aproape 16% în plus), dar SUV-urile vor păstra cea mai mare pondere în piață, de 43,5%, ca urmare a unui avans de aproape 4 procente, conform estimărilor APIA.

Asociația estimează că motorizările pe benzină vor înregistra o ușoară creștere de 1,9% față de anul 2023, ajungând, astfel, la o pondere de aproximativ 61% din total. În ceea ce privește autoturismele echipate cu motoare diesel, acestea vor înregistra o scădere a numărului de înmatriculări de 16,1% față de 2023, ceea ce le va diminua cota de piață la numai 10,3% din total.

viewscnt
Afla mai multe despre
apia
estimari piata auto 2024
piata masini electrice romania