301 firme de transport au fost amendate cu 1,42 milioane de lei de Fisc în 2016

301 firme de transport au fost amendate cu 1,42 milioane de lei de Fisc în 2016
scris 1 mai 2017

Tratamentul fiscal de care beneficiază diferiții transportatori de persoane a revenit în atenția publică în ultima săptămână în urma protestelor taximetriștilor. Cu toate acestea, activitatea de transporturi nu este considerată una extrem de riscantă din punct de vedere al Direcției generale antifraudă fiscală, care urmărește destructurarea lanțurilor tranzacționale organizate în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale (în principal TVA, accize, impozit pe profit, impozit pe venit).

În 2016, de exemplu, amenzile impuse de angajații MFP în domeniul transporturilor au fost de două ori mai reduse decât cele acordate societăților comerciale din domeniul tutunului sau alcoolului. Dacă în aceste două domenii, considerate de risc în ceea ce privește evaziunea fiscală, anul trecut au fost acordate amenzi de peste 3,7 milioane de lei, în domeniul transportului, atât de persoane, cât și de mărfuri, amenzile de-abia au depășit 1,42 milioane de lei

Urmărește-ne și pe Google News

“În domeniul transporturilor, care cuprinde, atât transportul de bunuri, cat și cel de persoane, în anul 2016, au fost efectuate 1.561 de controale antifraudă fiind aplicat un număr de 301 amenzi contravenționale în valoare totala de 1.428.795 de lei și s-a dispus suspendarea activității în 12 situații. Totodată, au fost întocmite 27 de acte de sesizare a organelor de urmărire penală pentru prejudicii în sumă de 39.416.095 de lei.”, se precizează într-un document al Ministerului de Finanțe.

Didi Chuxing, firma care a scos Uber de pe piața chineză, a atras 5,5 mld. dolari de la investitori. Banii vor fi folosiți pentru extindere și inteligență artificială CITEȘTE ȘI Didi Chuxing, firma care a scos Uber de pe piața chineză, a atras 5,5 mld. dolari de la investitori. Banii vor fi folosiți pentru extindere și inteligență artificială

În ceea ce privește fenomenul emiterii de bilete nefiscalizate și doar inserate la emitent din domeniul transportului de călători auto și feroviar, MFP susține că, potrivit Ordonanța de urgență nr.28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată, “se exceptează de la obligativitatea utilizării aparatelor de marcat electronice fiscale atât transportul public de călători iî interiorul unei localități pe baza de bilete sau abonamente tipărite conform legii, precum și cu metroul, cat și serviciile de transport feroviar public de călători în trafic intern și internațional, prestate de societăți comerciale persoane juridice romane, pe baza de bilete sau abonamente tipărite conform legii".

viewscnt
Afla mai multe despre
transporturi
amenzi