Sîtoltenberg, un fost premier norvegian, trebuia să își încheie mandatul de patru ani în 2020. Decizia aliaților de a-i extinde mandatul subliniază încrederea de care el se bucură din partea marilor puteri – Washington, Berlin, Londra și Paris.
Stoltenberg, având capacitatea de a fi calm și de a-și susține punctul de vedere în orice circumstanță, a ajutat la coordonarea NATO în doi ani plini de tensiuni cauzate în mare parte de președintele american Donald Trump și scepticismul său inițial privind utilitatea alianței. Trump a criticat în repetate rânduri aliații europeni pentru că nu cheltuiesc destul pentru securitate, scrie News.ro.
În fața criticilor lui Trump, Stoltenberg a oferit asigurări constant că aliații își cresc cheltuielile militare și că lucrează să ajungă la obiectivul de a cheltui 2% din Produsul Intern Brut pentru apărare.
Deși afirmase în trecut că alianța este ca și „terminată”, în timpul unei vizite a lui Stoltenberg în aprilie 2017 la Washington, Trump a afirmat la o conferință de presă alături de secretarul general: „Nu mai este terminată”.
În 2019, aliații temându-se că Trump ar putea ataca din nou NATO în discursul său din Starea Uniunii, Stoltenberg a călătorit la Washington și a acordat un interviu Fox News, canalul preferat al președintelui american, lăudându-l pe Trump pentru că a ajutat la creșterea cheltuielilor militare ale aliaților cu 100 de miliarde de dolari.
Trump a inclus în discursul său argumentele lui Stoltenberg: „De asemenea, convingem alte națiuni să își plătească partea. Timp de mai mulți ani, SUA au fost tratate incorect de NATO – dar acum am asigurat o creștere cu 100 de miliarde de dolari pentru apărare de la aliații NATO”.
Stoltenberg a coordonat și eforturile alianței de a-și îmbunătăți capacitățile militare, mai ales ca răspuns la noua amenințare a Rusiei după invadarea și anexarea Crimeei în 2014. Aceste eforturi au inclus un program numit Four Thirties Readiness Initiative prin care alianța dorește să se asigure că are pregătite 30 de nave de luptă, 30 de batalioane la sol și 30 de escadroane aeriene pentru a acționa în maxim 30 de zile.
Pe Twitter, Stoltenberg a afirmat că este onorat de extinderea mandatului, care a fost aprobat joi de Consiliul Atlantic de Nord, principalul organ politic al NATO.